Pasionaţii de filme şi fotografii pot participa la două concursuri naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două concursuri naţionale lansate de către Primăria municipiului îi provoacă pe arădeni la creaţie. Unul este de filme documentare, „Aradul în imagini”, şi unul de fotografie, „Paşi prin Arad”, ambele având ca temă frumuseţile oraşului.

Concursul „Aradul în imagini“ se va desfăşura timp de un an, iar cei care vor să participe trebuie să realizeze filme documentare scurte, cu durata de 3 minute, sau cu durata de 10 şi 15 minute.

Filmele trebuie realizate în anumite perioade ale anului, iar prima temă propusă de organizatori este „Aradul vara”. Premiile oferite pentru filmele de 3 minute sunt de 1.000 de lei pentru primul loc, 800 de lei pentru locul al doilea, şi 600 de lei pentru locul al treilea. În cazul filmelor de 10-15 minute, ocupantul primului loc va încasa 2.000 de lei, cel de pe locul al doilea va primi 1.600 lei, iar celui de pe locul al treilea îi va reveni suma de 1.200 de lei. „Filmele şi fotografiile din cadrul acestor concursuri vor arăta frumuseţile municipiului Arad”, spune Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.

Concursul de fotografie se adresează atât fotografilor profesionişti, cât şi celor amatori. Cei interesați să participe la concurs trebuie să trimită 10 fotografii alb-negru sau color, care vor ajunge în faţa unui juriu.

„Acest concurs este binevenit pentru că Aradul avea nevoie de aşa ceva. Sperăm să aducem fotografi profesionişti din toată ţara la Arad”, a spus Nelu Scripciuc, preşedintele Foto Club „Pro Arad”, partener al Primăriei în acest proiect.


Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”