GALERIE FOTO Sute de arădeni la „Noaptea Muzeelor”. Printre aceștia s-a aflat și Stefy pantofarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de arădeni au vizitat în noaptea de sămbătă spre duminică, instituțiile de cultură din municipiul Arad. Printre cei care au făcut acest lucru s-a aflat și Ștefi pantofarul, cunoscut pentru actele de caritate pe care le-a făcut, dar și pentru faptul că i-a confecționat o pereche de pantofi președintelui, Traian Băsescu.

Acesta este pasionat de artă.

„Vreau să vizitez tot ce se poate în această seară. Am ieșit cu câțiva prieteni care sunt pasionați de istorie și de artă. Și mie îmi place foarte mult de aceea nu am vrut să ratez această noapte”, spune Ștefy pantofarul pe numele adevărat Ștefan Filipaș.

Acesta a lăsat lucrul deoparte, deși de multe ori îl prinde miezul nopții reparând pantofi și a studiat cu atenție tot ceea ce avea expus Muzeul din Arad, dar și operele de artă de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad.

Click aici pentru galerie foto!

Reprezentanții Complexului Muzeal Arad spun că în acest an la „Noaptea Muzeelor” au fost mai mulți vizitatori decât anul trecut. „În acest an am avut mulți vizitatori, în timpul anului vin mai puțini deși taxa de intrare este de doar 2 lei pentru adulți și 1 leu pentru copii”, spun reprezentanții Complexului Muzeal.

„Noaptea Muzeelor” s-a desfășurat fără probleme, doar un mic incident a avut loc, la Științele Naturii, când doi copii au rupt un obiect din peștera amenajată.

  

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători