Video Câți kilometri din noua magistrală feroviară, pentru trenuri rapide, din vestul României ar putea fi realizați în 2025

0
Publicat:

Lucrările la noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat noi întârzieri, iar termenul estimat până la care vor fi finalizate, a fost schimbat. Sunt șanse mari ca unele secțiuni să fie finalizate în 2025, la aproape opt ani de la începerea construcțiilor.

Magistrala feroviară Simeria - Arad. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Noua magistrală feroviară Simeria - Arad (KM 614) din vestul României, construită în mare parte pe traseul celei mai vechi căi ferate din Transilvania, deschisă în 1868, se află în șantier de la începutul anului 2018. Cei 141 de kilometri ai căi ferate de pe valea Mureșului, în județele Hunedoara și Arad, au fost împărțiți în patru secțiuni.

Magistrala finalizată complet în primul trimestru al anului 2026

După șapte ani de la începerea lucrărilor, niciunul dintre cele patru tronsoane nu a fost finalizat. Deși în toamna anului 2024, raportul CFR cu privire la „Reabilitarea liniei CF frontieră Curtici - Simeria parte componenta a Coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h” arăta că magistrala din vest va fi realizată până la finalul anului 2025, termenul de finalizare a fost, din nou schimbat.

Astfel, potrivit CFR, pe Subtronsonul 2a: Km 614 - Bârzava (41,9 kilometri) stadiul lucrărilor este de 96,5 la sută, iar termenul estimat de finalizare al acestora este aprilie 2025.

Pe Subtronsonul 2b: Bârzava - Ilteu (36 kilometri), progresul este de 93,4 la sută, iar termenul estimat de finalizare a secțiunii este februarie 2026.

Pe Subtronsonul 2c: Ilteu - Gurasada (22,3 kilometri), constructorii au realizat 74,3 la sută din lucrări, termenul de finalizare al întregului tronson fiind decembrie 2025.

Pe Tronsonul 3: Gurasada - Simeria (41 kilometri) lucrările au ajuns la 87,4 la sută, iar finalizarea lucrărilor este estimată în decembrie 2025.

Asociația Pro Infrastructură: doar un tronson finalizat în 2025

Potrivit asociației Pro Infrastructură, care monitorizează investițiile mari în transporturi, termenele estimate de finalizare a investiției au șanse mici să fie respectate, cel puțin în cazul tronsonului Ilteu - Gurasada, pe care se află în șantier două tuneluri. Mai puțin de jumătate din traseul modernizat al căii ferate ar putea fi inaugurat, arată organizația neguvernamentală, într-o analiză publicată pe site-ul acesteia.

„După opt ani de contract (n.r. toate contractele au fost semnate în toamna anului 2017), probabil că se va recepționa Lotul 2a - cei 42 kilometri de la Ghioroc/KM 614 la Bârzava (WeBuild). Este primul tronson livrat la pachet cu semnalizarea ERTMS. Calea ferată în sine a durat vreo șapte ani, "doar" patru ani întârziere. Pe secțiunea 2b Bârzava-Ilteu (WeBuild), nu credem că sunt șanse de recepție în 2025, deci se va duce probabil la nouă ani, ultimul blocaj fiind Cetatea Vărădia unde a ieșit de curând autorizația de construire. Palida consolare este deschiderea variantei prin tunelul Bătuța (Bârzava -Vărădia, 13 kilometri). Aici viteza proiectată este 160 km/h dar în primii ani se va circula cu 120 km/h și cu restricții pe podurile peste Mureș”, informează Asociația Pro Infrastructura.

Acesta mai arată că Lotul 2c Ilteu - Gurasada (Aktor - Arcada) nu poate fi inaugurat în 2025, stadiul fiind 74 la sută, cu un tunel blocat la nivel geotehnic și altul neînceput.

„Nici secțiunea 3 Gurasada - Simeria (FCC) nu are șanse de recepție în 2025 dar putem spera (?) la inaugurarea variantei Brănișca - Vețel (6 kilometri) cu trei poduri peste Mureș, blocată ani de zile de situl arheologic Micia și de o linie electrică de înaltă tensiune nemutată în vreo 6 ani”, arată Asociația Pro Infrastructură.

Timpul în care trenurile vor parcurge distanța de 158 de kilometri pe calea ferată dintre Simeria (video) și Arad se va reduce, în 2025, de la două ore și 28 de minute la două ore și 12 minute, după deschiderea traficului prin tunelul Bătuța, mai arată reprezentanții asociației.

Noua magistrală feroviară Simeria - Arad (până la KM 614) traversează județele Hunedoara și Arad, pe valea Mureșului, înlocuind parțial ruta primei căi ferate din Transilvania, Arad – Simeria – Alba Iulia, inaugurată în 1868.

Investiția a vizat modernizarea infrastructurii feroviare și reconfigurarea traseului, astfel încât viteza de circulație a trenurilor să poată crește până la 160 de kilometri pe oră.

Proiectul a impus construcția a 60 de kilometri de traseu complet nou de cale ferată, între Simeria şi Arad, a unor tuneluri, dar și ridicarea a nouă poduri peste Mureş, în timp ce singurul pod peste Mureș, aflat pe vechiul traseu, la Brănișca, nu va mai fi folosit, pe noua rută.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional