Amintiri din razboi: Crăciun Pantea a fost ţinut prizonier timp de şapte ani, iar Moise Zopota a chefuit cu Armata Roşie

Persoanele trecute de 80 de ani din Arad îşi amintesc cu lacrimi în ochii despre vremurile de demult. Fie că au fost în război, fie că au stat acasă şi au avut grijă de familie aceştia îşi amintesc totul cu claritate.

Unul dintre veterani este Crăciun Pantea, care a împlinit de curând 103 ani. El s-a născut pe data de 11 ianuarie 1910.

,,Să numeri până la 103 ani îţi este greu, dar să porţi pe umeri această povară este şi mai dificil. Ani mulţi în care am avut de-a face cu mai multe generaţii. Am avut perioade grele, dar şi momente unice de care îmi aduc aminte cu mare drag. La 5 aprilie 1932, Crăciun Pantea a fost încorporat în rândul efectivelor de jandarmi. Bărbatul şi-a făcut stagiul militar până în 28 octombrie 1933 când a fost lăsat la vatră cu gradul de sergent. ,,Imi aduc aminte cu drag de acele momente. Am avut multe de învăţat de la fiecare om cu care am intrat în contact”, spune bărbatul.

Odată cu intrarea României în cel de-al doilea Razboi Mondial, în 11 octombrie 1943, Pantea Crăciun a primit ordinul de concentrare care îl trimitea pe front în linia întâi, acesta răspunzând ,,prezent" chemarii la arme în cadrul Batalionului de Jandarmi din Divizia 19 Româna.

În urma luptelor duse pe teritoriul U.R.S.S., în 26 aprilie 1944 a căzut prizonier fiind ţinut în lagarele de prizonieri de război departe de cei dragi timp de şapte ani, întorcandu-se în ţară din prizonierat pe data de 21 aprilie 1951.

,,Cred că a fost cea mai grea perioada din viaţa mea. Ani de zile am stat departe de familie şi am luptat fără să ne pese că poate devenim la un moment dat chiar noi victimele războiului. În fiecare zi mă rugam să apuc cât mai repede momentul în care o să-mi pot revedea familia”, a povestit veteranul Crăciun Pantea.

Moise Zopota era la cules de cânepă când a început războiul 

Un alt bărbat, care are acum 84 de ani îşi aduce aminte de vremea în care a trebuit să aibă grijă de familie, deoarece a venit războiul. Este vorba despre Moise Zopota, care rămâne unul dintre povestitorii înnăscuţi ai localităţii arădene Beliu.

Un personaj pitoresc la care se opreşte orice trecător pentru a culege date despre localitate. A ocupat funcţia de secretar al comunei Beliu timp de 37 de ani, perioadă în care la conducerea primăriei s-au succedat mai mulţi primari. Încărca un vagon pe zi.

„Am muncit de la vârsta de 16 ani, la fabrica din Bocsig. Trebuia, să încarc un vagon de lemne pe zi, în total 15 tone, pentru care eram plătit cu 25 de lei pe zi – suma fiind echivalentul a zece kilograme  de porumb boabe. La câţiva ani după terminarea războiului, mai exact în 1956 am devenit – ales fiind – secretar al comunei Bocsig, poziţie pe care am ocupat-o  până în primăvara anului 1993”, ne povesteşte Zopota.

Despre cel de-al Doilea Război Mondial îşi aduce aminte foarte bine, de la plecarea din localitate, din faţa trupelor maghiare – până la petrecerile pe care le făcea cu soldaţii ruşi, după eliberarea localităţii natale.

„Când a început războiul la noi, aveam 16 ani. Am fost nevoit atunci să renunţ la şcoală, din cauză că trebuia să mă ocup de toate cele trei gospodării ale familiei, bărbaţii fiind plecaţi pe front. Îmi aduc aminte că în ziua când localitatea Beliu a devenit câmp de bătălie, eram la cules de cânepă, în marginea satului. Am fost anunţaţi că trupele maghiare sunt la 18 kilometri de noi şi am fost nevoiţi să plecăm din calea lor. Am luat căruţa, membrii familiei dar şi două vecine şi ne-am refugiat la Igneşti, în satul Susani. Am stat aici timp de zece zile, cât comuna Beliu a fost teatru de luptă. Ungurii au înaintat până la intrarea în Sebiş, dar dinspre Deva venea Armata Roşie. La primele salve de Kalaşnikov, ungurii s-au retras fiind ajunşi din urmă de ruşi, care le-au cauzat pierderi umane semnificative”, povesteşte bătrânul Zopota.

L-au vizitat ofiţerii şi soldaţii Armatei Roşii

După ce s-a întors la casa lui, iar pericolul trecuse pentru Beliu, a avut parte de vizita unor ofiţeri şi soldaţi ai Armatei Roşii, cu care, vrând-nevrând, s-a întreţinut câteva zile.

„Au venit cu un camion, erau vreo 30 de persoane. Au adus cu ei gâşte, raţe, bidoane cu băutură şi s-au ospătat în curtea casei mele. Îmi aduc aminte că le-am adus pahare micuţe pentru băuturile alcoolice, dar când au văzut ce dimensiuni au acestea au început să râdă în hohote. Au cerut să le dau cănile de ceramică, unde intrau 200 de mililitri, nu păhărelele de ţuică”, se amuză Moise Zopota.