Alpinistul Zsolt Torok alături de alţi doi români va pleca să cucerească Everestul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zsolt Torok (stânga) la prima expediţie pe Everest

Celebrul alpinist arădean, Zsolt Torok, alături de alţi doi români va pleca, mâine dimineaţă, să cucerească vârful Everest. Este o expediţie care le va pune la încercare limitele, pentru că temperaturile pot ajunge şi la minus 40 de grade Celsius.

Arădeanul Zsolt Torok a urcat steagul României, în urmă cu doi ani, la peste 8100 de metri, pe Nanga Parbat din munţii Himalaya. Călătoria spre vârful Everest va dura aproape trei luni.

 „În urma cu 12 ani a plecat o echipă extraordinară pe Everest. Unul din cei care au ajuns în 2003 pe vârf este Marius Gane, iar la 10 ani dupa ascensiunea lui pe Everest a ajuns pe celebrul Nanga Parbat împreună cu Teo Vlad şi cu mine. În 2003 doream din toată inima să fi fost selectionat în echipa lui David Neacşu însă pe atunci nu aveam experienţă, eram doar un tânăr ambiţios.  Din 2003 până acum am avut şansa şi privilegiul să îi cunosc pe cei care au reusit pe Everest. Mă bucur nespus că înainte de «înalta aventură» am mai dat odată mâna cu unul din românii care au ajuns acolo sus”, a declarat Zsolt Torok.

Pentru un singur alpinist costurile pentru echipamente în această expediţie se ridica până la 40.000 de euro. Banii sunt din sponsorizări.  

Vă mai recomandăm: Fotografie inedită cu Regele Mihai. Alpinistul Zsolt Torok a călătorit cu avionul, la clasa Economic, alături de Regele Mihai şi de Regina Ana

FOTO Alpinistul Zsolt Torok învaţă copiii să se caţere, după ce a cucerit cele mai înalte vârfuri ale lumii

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!