Morţi violente: un bărbat s-a înecat în Vedea, iar altul în fântână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost scos din Râul Vedea foto: Adevărul

Doi teleormăneni au decedat în condiţii suspecte. Un bărbat s-a înecat în râul Vedea, iar altul a fost scos decedat dintr-o fântână. Trupurile neînsufleţite ale celor doi au fost duse la medicina legală, urmând ca necropsia să stabilească împrejurările în care aceştia au murit.

Nici nu a început sezonul cald şi deja două persoane şi-au pierdut viaţa înecate. Un bărbat a fost găsit înecat în râul Vedea, pe raza comunei Scrioaştea. Pentru scoaterea trupului neînsufleţit din apă, pe numărul unic de urgenţă 112 s-a solicitat intervenţia pompierilor. Deoarece cadavrul plutea şi se afla în apropierea malului, nu a fost nevoie să se acţioneze cu barca pneumatică, trupul bărbatului fiind scos cu alte accesorii aflate în dotarea autospecialei.

La mai puţin de 24 de ore, pompierii au fost solicitaţi din nou să intervină pentru un caz de înec. S-a intervenit cu accesoriile de salvare şi evacuare pentru scoaterea unui bărbat de 66 de ani, înecat într-o fântână de pe raza comunei Săceni.

Din păcate, nici de această dată victima nu a mai putut fi salvată. Ambele cazuri au fost preluat de către organele de poliţie pentru cercetări.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort