Ce spune iniţiatoarea legii anti-fumat despre funcţionarii publici care fumează la birou: „Arată doar dispreţ al şefilor de instituţii faţă de respectarea legii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţigări  FOTO pexels.com

Iniţiatoarea legii anti-fumat, fostul deputat clujean Aurelia Cristea, spune că în ciuda cazurilor prezentate de media, persoane fizice sau postate pe Facebook, legea anti-fumat e respectată în proporţie de peste 90%.

În februarie s-au împlinit doi ani de când a intrat în vigoare legea anti-fumat în spaţiile publice închise şi în instituţiile publice. Recent, un funcţionar public de la Finanţele din Alexandria, judeţul Teleorman, a fost surprins, pe o înregistrare video, fumând la locul de muncă. Conducerea instituţiei a declarat că va face o anchetă şi va da sancţiunile potrivit legii.

Jurnalistul Adevărul“ a luat legătura cu Aurelia Cristea, deputatul care a iniţiat amendamentele legii anti-fumat - parlamentar PSD la acea dată, ulterior demisionând din partid. Întrebată de ce această lege este greu de respectat de unii, la doi ani de la legiferarea ei, ea a comparat-o cu legislaţia rutieră:

„Vor mai fi astfel de cazuri. E la fel ca şi cu Codul rutier. Şi acolo, o fracţiune de secundă ne poate pune viaţa în pericol şi totuşi sunt atât de mulţi care încalcă regulile şi normele Codului rutier. Aşa este şi cu această lege“.

Potrivit acesteia, legea anti-fumat este respectată într-o proporţie de peste 90%. Însă, adaugă aceasta, există şi situaţii în care unele persoane consideră că pot să facă ce vor, unde vor, când vor, cred că instituţia publică e pe nume personal, îşi arogă acest «drept» de a nu respectă legea”. 

„Aceste cazuri nu arată decât un dispreţ al conducătorilor instituţiilor respective faţă de respectarea legii“, apreciază fostul deputat.

Aurelia Cristea mai precizează că şeful unei instituţii trebuie să ia măsuri pentru respectarea tuturor legilor inclusiv pentru legea anti-fumat întrucât el este „garantul respectării tuturor regulilor şi legilor în instituţia respectivă, e puterea exemplului“.

Mai puteţi citi:

Reacţia Finanţelor din Ploieşti după incidentul angajatului din Teleorman surprins fumând în birou

VIDEO Angajat al Finanţelor din Teleorman, filmat fumând la birou. Şeful bărbatului: „Nu e filmat azi că are altă îmbrăcăminte“

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele