Tăurile din Roşia Montană şi rolul lor în exploatarea aurului. Cum au apărut micile lacuri artificiale FOTO
0O carcateristică specifică zonei miniere Roşia Montană din Munţii Apuseni o reprezintă salba de mici lacuri artificiale din Alba, denumite tăuri, care au fost realizate pentru a contribui la activitatea de exploatare a aurului.
Tăurile sunt lacuri artificiale specifice pentru Roşia Montană, a căror amenajare a început în anul 1733, la ordinul conducerii de la acea vreme, de la Viena. De-a lungul timpului au existat 100 tăuri, de dimensiuni mai mari sau mai mici, apa din ele fiind utilizată la funcţionarea şteampurilor ce zdrobeau minereul aurifer.
Astăzi mai există în Alba un număr de opt astfel de tăuri: Tăul Mare, Ţarină, Corna, Brazi, Anghel, Găuri, Ţapului şi Cartuş. În perioada de glorie a Roşiei Montane, în secolul al XVIII-lea, existau în jurul localităţii aproximativ 1.200 de şteampuri.
Tăurile s-au integrat, de-a lungul timpului, în peisajul natural al zonei şi au devenit atracţii turistice. Există chiar şi un tur al tăurilor, care ”poartă” turiştii prin zona unde se găsesc acestea.
Amenajarea tăurilor a fost impusă de debitul scăzut al pâraielor din zonă. Astfel, pentru punerea în mişcare a şteampurilor (instalaţiile de separare a aurului) era folosită la nevoie şi apa din tăuri, unde se varsă majoritatea izvoarelor şi pâraielor de aici.
Tăul Mare Foto: Turism la Roşia Montană
Cel mai întins este Tăul Mare, situat aproape de izvoarele văii Roşia, la o altitudine de 930 metri. A fost construit în anul 1908 şi a primit această denumire datorită întinderii lui pe o suprafaţă de 40.000 metri pătraţi. Este alimentat de trei izvoare din masivele ce îl inconjoară. Datează din secolul al XVIII-lea, ultima sa refacere fiind în 1913. Pe suprafaţa acestuia se poate practica pescuitul sportiv.
Tăul Ţarinii este cel mai înalt lac din bazinul Roşiei, fiind situat la o altitudine de aproape 1.000 metri. Lacul este înconjurat de o ţarină (câmp cultivat), de unde şi denumirea, şi de câteva case împrăştiate prin apropiere. Are o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, fiind amenajat în jurul anului 1779. Digul său are o lungime de 150 de metri şi este făcut din zidărie de piatră. Ultima sa refacere a fost consemnată la 1914.
Sistemul arhaic de control al debitului apei la Tăul Mare, în 1903. Foto: colecţia de cărţi poştale Pethő Csongor
Tăul Anghel, cu o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi este aşezat sub masivul Ghergheleu. Fiind alimentat de un singur izvor, are o adâncime maximă de 6 metri.
Tăul Brazi este cel mai cunoscut dintre toate, fiind situat şi la cea mai mică altitudine în imediata apropiere a localităţii. Îşi trage numele de la vegetaţia din jurul său, fiind un loc ideal pentru camping. Cu o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi, este alimentat de patru izvoare şi a avut ca destinaţie alimentarea cu apă a şteampurilor particulare încă de la începutul secolului XVIII. În prezent este utilizat ca zonă de camping şi agrement de către localnici şi turişti.
Tăul Brazi Foto: Turism la Roşia Montană
Tăul Corna are o suprafaţă aproximativ similară cu cea a Tăului Brazi, iar numele i se trage de la satul Corna. Tot în acest sat se află şi Tăul Cartuş, cu o suprafaţă semnificativ mai mică faţă de celelalte. Denumirea i se trage de la forma alungită asemănătoare cu a unui cartuş de armă. Tăul Anghel este singurul amplasat în zona masivului Cetate, în partea opusă celorlalte tăuri din Roşia Montană.
Tăul Corna Foto: Turism la Roşia Montană