Șmenar cu cazier impresionant, condamnat la închisoare cu executare. Cum a înșelat o vânzătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat specializat în infracțiuni de înșelăciune prin metoda șmen, care a dat astfel de „lovituri” în mai multe județe a fost condamnat la închisoare cu executare de Judecătoria Aiud. 

Femeia a fost înșelată cu suma de 150 de lei FOTO Adevărul

Bărbatul a a indus în eroare o vânzătoare din Aiud, județul Alba, căreia i-a solicitat să îi schimbe o sumă de bani. În ultimii ani, acesta a dat mai mult ”lovituri” asemnănătoare în mai multe județe, în special în zona Moldovei.

Petrică Enache, din Galați, a intrat în incinta magazinului cu scopul precis de a o înșela pe vânzătoare. A întrebat-o pe acasta dacă are să îi schimbe mai multe bancnote de 10 lei, în bancnote cu valoare mai mare. Având nevoie de mai multe bancnote cu valoare mai mică, martora i-a răspuns inculpatului că îi poate schimba maximum suma de 500 de lei.

Inculpatul a scos din buzunar un teanc mare de bancnote de 10 lei, i-a numărat, după care i-a predat martorei o parte din acest teanc, spunându-i că i-a dat suma de 500 de lei. După ce a numărat banii puși pe tejghea, martora a constatat că sunt doar 48 de bancnote de 10 lei, adică suma de 480 lei, motiv pentru care i-a spus acestuia că mai trebuie 20 de lei pentru a-i schimba. Auzind acest lucru, inculpatul a spus că nu se poate, motiv pentru care martora a procedat din nou la numărarea banilor în fața lui și odată cu el.

Imediat după ce a terminat de numărat banii, inculpatul i-a dat teancul de bani numărați, pe care i-a pus în casa de marcat și, totodată, i-a dat încă două bancnote de câte 10 lei și martora i-a dat din casa de marcat a unității, suma de 500 de lei, în bancnote de câte 100 și 50 de lei”, se precizează în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

A recunoscut infracțiunea

La scurt timp după tranzacție, simțind că teancul de bani este subțire pentru a fi în el 50 de bancnote, femeia a numărat din nou banii constatând că sunt doar 35 de bancnote. Acesta și-a dat seama că a fost înșelată și a anunțat șefa de tură și poliția. Prins de polițiști și dus la audieri, bărbatul a recunoscut fapta și a spus că a înmânat casierei doar 35 de bancnote a câte 10 lei (350 de lei), primind de la aceasta suma de 500 de lei.

„A menționat expres că a urmărit să prejudicieze partea civilă cu respectiva sumă de bani. Prezența acestuia în magazinul aparținând părții civile este confirmată și de faptul că, procedând la o procedură de recunoaștere după fotografii, martora (…) l-a indicat fără rezerve ca fiind persoana care s-a prezentat în data de 03.05.2018 la magazinul unde lucra, și care i-a cerut schimbarea unei sume de bani”, se susține în hotărârea Judecătoriei Aiud. Bărbatul a fost trimis în judecată, iar în 13 ianuarie 2023 a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 9 luni de închisoare în regim de detenție.

Judecătorul a ținut cont de faptul că acesta mai avea patru pedepse anterioare pentru fapte similare. Petrică Enache a contestat hotărârea, dosarul urmând să fie judecat și la Curtea de Apel Alba Iulia.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie