Județul din Transilvania care a obținut fonduri europene de 6 miliarde de euro de la intrarea României în UE

0
Publicat:

Proiecte în valoare totală de peste 6 miliarde de euro au fost finanțate din fonduri europene în ultimii 15 ani într-un județ din Transilvania, potrivit directorului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Creţu.

Cetatea Alba Carolina a fost restaurată cu proiecte totale de zeci de milioane de euro FOTO Adevărul

„În procesul dezvoltării locale, în ultimii 15 ani, judeţul alba a atras resurse importante pentru dezvoltare, prin toate programele finanţate din fonduri europene fiind derulate în total 4.345 proiecte, a căror valoare totală depăşeşte 6 miliarde euro. Combinat cu efectele în lanţ ale investiţiilor private, care au venit odată cu aceste finanţări semnificative în infrastructura economico-socială regională, dezvoltarea sustenabilă a judeţului Alba pe principii liberale este acum vizibilă pentru oricine", a spus Simion Creţu.

Acesta s-a referit, ca exemplu, la absorbția fondurilor prin POR 2014-2020. El a menţionat că, în ultimii 8 ani, în Alba s-au derulat 190 de proiecte, din care 98 ale mediului de afaceri, cu o valoare totală de peste 310 milioane euro. Peste 70% din aceste proiecte sunt finalizate sau se vor finaliza în acest an, încă aproximativ 20% urmând a se încheia până la sfârşitul anului 2024. O parte dintre proiecte vor fi etapizate, respectiv vor intra la finanţare în perioada 2021-2027", a completat directorul general al ADR Centru.

Sute de kilometri de drumuri modernizați

Potrivit acestuia reţeaua rutieră a judeţului Alba s-a extins în perioada 2007-2023 cu 435 de kilometri, ponderea drumurilor judeţene modernizate crescând cu 70%. În următorii ani vor fi investiţi peste 80 milioane de euro, prin nouă proiecte, pentru reabilitarea a mai mult de 100 kilometri de drumuri judeţene, în special în zona montană. În ceea ce priveşte investiţiile în domeniul sănătăţii, în Alba, în ultimii ani, s-au investit aproape 33 milioane de euro.

„Pentru noi, cele mai importante investiţii au fost cele de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, unde s-au investit peste 7 milioane de euro. La acestea se vor adăuga, începând din anul următor, lucrările pentru realizarea secţiilor noi şi moderne de Oncologie şi Cardiologie intervenţională. Investiţii în sfera medicală au fost realizate şi la spitalele din Blaj, Aiud, Sebeş, Cugir, Ocna Mureş, Zlatna şi Abrud", a adăugat Simion Creţu.

Aproape 100.000 de salariați

Alba a înregistrat în trei decenii investiţii româneşti şi străine de peste 2 miliarde de euro, majoritatea concentrate în Sebeş, Blaj, Cugir şi Alba Iulia, dar şi în câteva localităţi rurale, cum ar fi Ciugud, Galda de Jos şi Decea.

Aceste investiţii au dus la creşterea numărului de salariaţi din judeţul nostru la aproape 100.000 de persoane, fiind acum mai mulţi angajaţi decât în anii 2000. Concomitent, numărul de şomeri înregistraţi la sfârşitul anului 2022 a scăzut la jumătate faţă de anul 2007, în timp ce rata şomajului a scăzut de 4 ori. Pentru toţi salariaţii, valoarea câştigului salarial mediu a crescut constant, venitul mediu net depăşind în prezent 800 de euro, iar creşterea veniturilor a dus automat şi la creşterea numărului de locuinţe nou construite, în 2022 acesta fiind de 859, dublu faţă de anul 2007", a mai spus reprezentantul ADR Centru, cu sediul în Alba Iulia.

Investițiile publice şi private au făcut ca valoarea PIB/locuitor în Alba să crească la 71.550 de lei, judeţul urcând pe al 9-lea loc la nivel naţional. De asemenea, potrivit acestuia, numărul agenţilor economici din judeţ a depăşit anul trecut cifra de 10.500, existând cu 35% mai multe companii decât în urmă cu două decenii.  

Mai multe pentru tine:
Pelerinajul Sfânta Parascheva 2025 începe azi: reguli, coadă, traseu, așteptare în timp real și Telefonul Pelerinului până pe 15 octombrie
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
„Boala mâinilor murdare” în România: o afecțiune în creștere, adesea asimptomatică la copiii sub 6 ani
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native