Închisoare cu suspendare după ce a agresat sexual o femeie pe malul unui râu. Victima a mers la psiholog şi nu mai poate să se plimbe singură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: arhivă Adevărul

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a agresat sexual o femeie, pe malul unui râu, a fost condamnat la închisoare cu suspendare de magistraţii Judecătoriei Alba Iulia.

Fapta pentru care P. Ioan, a fost condamnat s-a petrecut în 19 mai 2019, iar o primă sentinţă a fost dată de Judecătoria Alba Iulia, aproape un an mai târziu, în 9 martie 2020. Recent, magistratul a finalizat şi motivarea deciziei sale. Potrivit rechizitoriului prin care procurorii l-au trimis în judecată, ”în data de 19 mai 2019, în jurul orei 17:00, pe raza localităţii Poiana Galdei, pe marginea râului, inculpatul P. I. s-a apropiat de persoana vătămată, a prins-o de mâini, a doborât-o la pământ, deşi victima a opus rezistenţă şi, în timp ce o ţinea de mâini, inculpatul s-a urcat peste aceasta şi a pipăit-o, punându-i mâna între picioare”.

Persoana vătămată s-a zbătut, a reuşit să îşi elibereze o mână şi să fugă de la locul faptei, inculpatul cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale. La Judecatoria Alba Iulia, magistraţii l-au condamnat pe bărbat la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 2 ani. De asemenea, instanţa l-a obligat la prestarea a 80 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria com Galda de Jos sau de Centrul de Cultură „Augustin Bena”. Victima sa nu s-a constituit parte civilă şi nu a avut pretenţii. Sentinţa de la Judecătoria Alba Iulia nu a fost contestată la Curtea de Apel.

Potrivit declaraţiei victimei, în ziua respectivă s-a înţeles cu masa sa, sora şi cumnatul său să participe la un grătar în aer liber în localitatea Poiana Galdei. În timp ce se deplasa cu maşina spre locul de întâlnire, tânăra, s-a oprit şi a mers pe marginea râului care trece prin localitatea Poiana Galdei. În timp ce se afla în această locaţie, de ea s-a apropiat inculpatul P. I., a prins-o de mâini, a doborât-o la pământ şi în timp ce o ţinea de mâini, s-a urcat peste ea şi a pipăit-o, moment în care persoana vătămată zbătându-se a reuşit să îşi elibereze o mână şi să îl prindă cu mâna de gât, zgâriindu-l, reuşind, astfel, să fugă.

Inculpatul nu a renunţat de bună voie la activitatea sa, dar victima a fugit, reuşind să ajungă în stradă unde a văzut o maşină, care nu a oprit. Apoi a trecut pe drum o a doua maşină, în care se aflau două persoane de sex masculin, care nu a oprit iniţial, însă victima a alergat după maşină bătând în geam, astfel că şoferul a observat-o. A povestit ce s-a întâmplat, după care a fost chemată poliţia. Ulterior, împreună cu echipajul de poliţie s-a deplasat la domiciliul agresorului, pe care l-a recunoscut, acesta fiind ridicat pentru cercetări şi reţinut pentru 2 de ore. În faza de urmărire penală, cu ocazia audierii în calitate de suspect şi apoi de inculpat, tânărul a recunoscut săvârşirea faptei, precizând că doar a vrut să o sperie pe victima agresiunii sale.

”În faza de judecată, inculpatul a arătat că recunoaşte învinuirea fiind de acord ca judecata să aibă loc doar pe baza probelor adminsitrate în faza de urmărire penală. După ce instanţa a admis cererea inculpatului de a fi judecat conform procedurii simplificare de recunoaştere a vinovăţiei, cu ocazia cuvântului pe fond, instanţa a constatat că nu înţelege să recunoască învinuirea aşa  cum i s-a adus prin actul de  sesizare al instanţei, invocând  faptul că s-a desistat. În acest context, pentru lămurirea stării de fapt, instanţa a respus cauza în faza cercetării judecătoreşti şi a procedat la administrarea probatoriului, fiind audiat inculpatul şi persoana vătămată, dar şi cei doi martori. Instanţa reţine că infracţiunea de agresiune sexuală reţinută în sarcina inculpatului denotă un pericol social ridicat prin raportare atât la limitele pedepsei prevăzute în norma de incriminare, pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, cât şi la modalităţile de comitere a infracţiunii.

În privinţa naturii şi gravităţii rezultatului produs, instanţa constată că fapta inculpatului a cauzat persoanei vătămate un prejudiciu fizic, dar mai ales unul moral, din declaraţiile martorilor audiaţi reieşind că victima a fost marcată de eveniment, a fost răvăşită, era foarte speriată, refuza sa comunice cu ori cine, chiar şi cu membrii familiei şi a apelat la consiliere psihologică, şi în prezent fiindu-i teamă să se plimbe singură”, se precizează în motivarea instanţei de judecată.

Citiţi şi:

 

Creşte rata vindecărilor de coronavirus în Alba: aproape 33% dintre cei bolnavi s-au întors acasă

 

Mărturia unui bolnav de insuficenţă renală vindecat de coronavirus: „I-am învăţat pe minunaţii Oameni în Alb după voce şi siluetă“

 

Cum s-au înţeles românii şi ungurii în 1848, la Vinţu de Jos. Acordul de pace care a salvat sute de familii maghiare

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor