Ghidul turistic cu spirit civic care adună mucurile de ţigări din Cetatea Alba Iulia. Cristian Kalanyos a lăsat o multinaţională pentru visul său în turism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ghid turistic care oferă servicii turiştilor care vizitează Cetatea din Alba Iulia şi-a găsit o îndeletnicire mai puţin obişnuită.

Cristian Kalanyos adună săptămânal, dintre pietrele de pavaj, mucurile de ţigări aruncate de turişti sau de localnici.

”După 7 zile, alte 191 de chiştoace”, este cea mai recentă postare a lui Cristian Kalanyos, pe contul său de facebook, despre activitatea sa de adunat chiştoace din cetate. Bărbatul se foloseşte de un patent, pentru a extrage mucurile dintre pietre, acolo unde maşinile de curăţat gunoiul nu ajung.

   

Cristian Kalanyos se ocupă de strângerea mucurilor de ţigări de aproximativ 3 săptămâni. ”Repriza I: 163 chiştoace. Repriza a II - a: 312 chiştoace. 475 chiştoace în jurul statuii… Aşa numa’ să ştiţi!”, a fost prima constatare a ghidului în legătură cu numărul foarte mare de mucuri de ţigară găsite într-o zonă restrânsă a cetăţii.

”Cetatea este în sine o bijuterie, merită să o străbaţi la pas, pe bicicletă, cart, tricicletă electrică şi cu bus-ul electric, oricum numai să o vizitezi. Petrecându-mi zilnic mult timp prin cetate, vara şi câte 16 ore, aud involuntar discuţiile şi reacţiile turiştilor. Printre cele mai dese sunt: «Extraordinar, mă simt ca afară!», «Data viitoare trebuie să ne alocăm mai mult timp pentru vizită», «Superb!», «Foarte frumos restaurat!» şi multe altele”, spune ghidul turistic despre Cetate şi vizitatorii săi.

Acesta povesteşte şi cum a ajuns să fie ghid în acest oraş istoric al României: ”Am dorit să mă dezvolt din punct de vedere profesional pe partea de ghidaj în Cetatea Alba Carolina, dar şi în judeţul Alba, încă de când am început Facultatea de Geografie din Cluj Napoca, însă atunci nu era momentul pentru că cetatea nu fusese încă restaurată. Visul, însă, era acolo şi mă pregăteam pentru el. De aceea am decis, câţiva ani mai târziu, să urmez în oraşul natal, Alba Iulia, Facultatea de Ştiinţe, specializarea Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor.

După acest episod iniţial m-am angajat într-o multinaţională, ca inginer de proiect însă, odată cu finalizarea lucrărilor de restaurare în cetate, am decis să îmi urmez visul, să fiu ghid de turism. Munceam în paralel la început (2012) şi în scurt timp am luat o hotărâre riscantă, dar care mi-a schimbat viaţa. Cu câteva zile înainte să se nască fiul meu am demisionat din multinaţională şi am început să fac ce fac şi astăzi. Am îmbinat utilul cu plăcutul făcând ce îmi place să fac şi petrecând mai mult timp cu familia”.

Un tur ghidat al celor mai importante obiective din Cetate durează aproximativ 2 ore. ”Nu îmi limitez niciodată tururile ghidate după cifre exprimate în ore, iar traseul urmat depinde mult de condiţia fizică a turiştilor şi de condiţiile meteorologice. Pot spune că nu am două tururi la fel pentru că de fiecare dată în faţa mea sunt alţi turişti. Pentru a vedea cetatea (în întregime, nu doar porţi, statui, obeliscuri şi clădiri şi să vizitezi Muzeul Naţional al Unirii, Muzeul Principia şi Traseul Celor Trei Fortificaţii) îţi trebuie cel puţin o zi, şi recomand cu tărie o înnoptare”, afirmă ghidul turistic.

Citiţi şi:

 

VIDEO Tânăr aflat sub influenţa drogului „zombie“, surprins la Alba Iulia. Se legăna pierdut în ploaie lângă DN1

 

FOTO VIDEO „Vom exploda bombe la locul celor nedrepţi“. Mesaj similar Statului Islamic, filmat de bărbatul arestat pentru ameninţare teroristă

 

Fostul director al Direcţiei Silvice Alba, trimis în judecată pentru delapidare. A cumpărat lopeţi la preţ triplu şi a folosit combustibil în interes personal

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor