Dosar penal pentru patronul unei firme din Alba care a vândut ilegal o substanţă considerată precursor de exploziv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantul unei societăţi comerciale din Alba a vândut o substanţă considerată precursor de explozivi, unei persoane fizice şi s-a ales cu dosar penal.

Potrivit IPJ Alba, la data de 21 august 2019, în urma unui control efectuat la o societate comercială din Alba Iulia, care are ca şi obiect de activitate şi comercializarea de substanţe folosite la igienizarea spaţiilor, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase au constatat că reprezentantul societăţii ar fi comercializat, publicului larg, produse conţinând peroxid de hidrogen 32,6%, o substanţă considerată, conform Legii nr. 49/2018, precursor de exploziv restricţionat. 

Pe numele reprezentantului societăţii, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive, faptă prevăzută de art. 346 din Codul Penal. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte următoarele aspecte: 

Precursorii de explozivi restricţionaţi sunt peroxidul de hidrogen (val. limită 12% g/g), nitrometan (val. limită 30% g/g), acid nitric (val. limită 3% g/g), clorat de potasiu (val. limită 40% g/g), perclorat de potasiu (val. limită 40% g/g), clorat de sodiu (val. limită 40% g/g),  perclorat de sodiu (val. limită 40% g/g). 

Conform Legii nr. 49 din 27 februarie 2018 privind precursorii de explozivi,  introducerea pe teritoriul României, scoaterea de pe teritoriul României, producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, tranzacţia, utilizarea, punerea la dispoziţie sau orice altă operaţiune cu precursori de explozivi restricţionaţi se realizează numai de către operatori economici.

Din motive de ordine şi siguranţă publică, în România se interzice operatorilor economici să pună la dispoziţia persoanelor din rândul publicului larg precursori de explozivi restricţionaţi, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 98/2013. Persoanelor din rândul publicului larg le este interzis să introducă pe teritoriul României, să deţină, să utilizeze, să producă, să experimenteze, să prelucreze sau să transporte astfel de precursori de explozivi restricţionaţi.

Operatorii economici trebuie să ţină evidenţa strictă a tranzacţiilor efectuate cu precursori de explozivi restricţionaţi, într-un registru anume destinat. Registrul se păstrează la sediul social al operatorului economic şi se arhivează 5 ani de la terminarea acestuia. Este obligatorie etichetarea corespunzătoare a precursorilor de explozivi restricţionaţi.

Punerea la dispoziţie a precursorilor de explozivi restricţionaţi către operatori economici se realizează numai în spaţii special amenajate în care nu au acces persoanele din rândul publicului larg. Depozitarea precursorilor de explozivi restricţionaţi se face cu respectarea indicaţiilor producătorului prevăzute în fişa cu date de securitate a acestora. Operatorii economici din judeţul Alba, care desfăşoară operaţiuni cu precursori de explozivi restricţionaţi au obligaţia de a notifica I.G.P.R. şi de a se înregistra la I.P.J. Alba – Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model