Cum poţi să obţii pensie de boală fără să fi lucrat nicio zi. Plăteşti o singură dată 244 de lei şi ai venit lunar de 350 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Modificarea legislaţiei permite obţinerea unei pensii lunare de 350 de lei, după plata unei asigurări minime de 244 de lei

Numărul pensionărilor pe caz de boală înregistrează o creştere semnificativă, după ce Curtea Constituţională a dat anul trecut o hotărâre prin care acest drept se poate obţine şi de cei care nu pot face dovada că ar fi lucrat măcar o zi. În ultimul an, în judeţul Alba, peste 400 de persoane au primit pensie de 350 de lei pe lună fără să fi fost angajaţi vreodată cu contract de muncă.

Prin hotărârea nr. 680 din august 2012, Curtea Constituţională a şters din Legea pensiilor articolul care condiţiona obţinerea dreptului la pensie de boală  de stagiu de cotizare la bugetul asigurărilor sociale. Cu alte cuvinte, era obligatoriu să ai vechime în câmpul muncii, ca să poţi fi pensionat pe caz de invaliditate. 

Pensia minimă de 350 de lei îi salvează pe beneficiari

Punerea în practică a hotărârii este sinonimă, în multe cazuri, cu pensionarea pe caz de boală pentru persoane care nu pot face dovada cu acte că ar fi muncit nici măcar o zi. În această categorie intră şi persoane cu handicap de gradul I, care nu au capacitate fizică sau mentală de muncii. În aceste condiţii trebuie să ne întrebăm cum îşi poate asigura o astfel de persoană riscul de a-şi pierde capacitatea de muncă, în condiţiile în care nu a avut-o niciodată? Cu toate că este ilogic şi imoral, se poate. Se pare că statul român este cea mai păguboasă firmă de asigurări. Mecanismul este unul simplu. Cei în cauză îşi plătesc la Casa de Pensii asigurarea minimă, care este de 244 de lei, după care se prezintă cu actele medicale la cabinetele de expertiză medicală.

„După intrarea în vigoare a hotărârii Curţii Constituţionale nr. 680/2012, am constatat o creştere notabilă a numărului de persoane care s-au prezentat la ghişeul Casei de Pensii pentru a-şi plăti asigurarea minimă, dar şi aglomerare la cabinetele de expertiză medicală. Vorbim de persoane care şi-au cerut dreptul la pensie de invaliditate, inclusiv de persoane care nu au lucrat niciodată, cu vârste pornind de la 18 ani şi mergând până la 60 de ani. Cei din această categorie îşi achită la noi asigurarea socială obligatorie de 244 de lei. Obţin dreptul la pensie de invaliditate, dacă fac dovada plăţii acestei contribuţii minime la bugetul asigurărilor sociale şi se încadrează din punct de vedere medical“, a explicat Alexandru Retegan, directorul Casei de Pensii Alba. 

Persoanele care n-au lucrat niciodată cu acte, dar care îşi plătesc asigurarea minimă vor primi pe decizia de pensionare câţiva lei. Sunt salvaţi, însă, de dreptul la pensia minimă şi vor primi lunar în buzunar 350 de lei. Datele Casei de Pensii Alba arată că în perioada august 2012 - august 2013, un număr de 437 de persoane care n-au lucrat nicio zi sau cel mult câteva luni în viaţa lor, au profitat de această portiţă şi figurează pe lista pensionarilor pe caz de boală.

437 de pensionari au cotizat sub 1 an la bugetul asigurărilor sociale

Probabil, unii dintre cei care au la activ ani serioşi în câmpul muncii şi sunt pensionaţi tot pe caz de boală se întreabă dacă s-a meritat să facă acest efort. Asta, în condiţiile în care statul îi recompensează cu aceeaşi sumă şi pe unii şi pe ceilalţi. Spre exemplu, o femeie din Alba Iulia, pensionată pe caz de boală, a lucrat 25 de ani la o fabrică de încălţăminte din oraş, cu salariul minim pe economie. După două decenii şi jumătate de muncă este recompensată lunar cu 350 de lei pe lună. Aceeaşi sumă o primesc şi cele 437 de persoane, care au pensie de invaliditate, deşi nu au contribuit la bugetul de pensii nici măcar un an. Un alt exemplu elocvent este al unui bărbat din Zlatna, de 45 de ani, ce avea o vechime în muncă de 17 ani, în momentul în care s-a îmbolnăvit. Ca să primească dreptul la pensie de invaliditate erau necesari minim 20 de ani în câmpul muncii. Omul a avut câştig de cauză după august 2012, dată de la care stagiul de cotizare nu mai este obligatoriu pentru a intra în această categorie de pensionari. 

Din cei 11.071 de pensionari pe caz de boală existenţi în judeţul Alba, 1.327 au intrat în evidenţele Casei Judeţene de Pensii în  perioada august 2012-august 2013. Cu alte cuvinte, într-un an de la intrarea în vigoare a hotării care elimină obligativitatea stagiului de cotizare pentru pensia de invaliditate. O treime din cei 1.327 au cotizat la bugetul de pensii mai puţin de un an. Măsura contracarează austeritatea Ordonanţei din vremea Guvernului Emil Boc, când în Alba au fost tăiate 2.000 de pensii de invaliditate. (Text scris de NICU NEAG)

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile