Revolta lui Viorel Paşca împotriva condițiilor impuse de stat pentru azile. De ce le cerea pensia bolnavilor adăpostiți

În plină anchetă privind centrele sociale ilegale din județul Bihor, caz care a stârnit ample reacții în spațiul public și pe rețelele sociale, Viorel Pașca a oferit propria versiune asupra modului în care au funcționat așezămintele sale.

Viorel Pașca susține că nu și-a propus niciodată să deschidă un azil, ci doar să le ofere un acoperiș oamenilor rămași pe drumuri. Invitat la Realitatea Plus, acesta a povestit cum a pornit pe acest drum cu o casă cu două camere şi cum au ajuns spitalele din toată țara să îi trimită pacienți, de ce nu și-a autorizat centrele și cum răspunde acuzațiilor din dosarul DIICOT.

La aproape fiecare întrebare, Viorel Pașca se întoarce la aceeași idee şi insistă că a preluat oameni pe care sistemul nu mai avea unde să îi ducă.

„Sunt oameni care aveau nevoie de ajutor în ultima parte a vieții lor și pe care nu-i dorea nimeni. Ne-am hotărât să ne deschidem casa pentru ei, încercăm să le oferim condiții decente”, este ideea pe care o repetă de fiecare dată când este întrebat despre Asociaţia „Dumbrava”.

Viorel Pașca insistă că nu a pornit la drum cu intenția de a înființa un azil și că totul a început în urmă cu două decenii, după ce a văzut o știre despre doi oameni ai străzii care muriseră înghețați. Pe atunci avea o casă cu două camere goală și nu știa ce să facă cu ea.

„Prima oară am avut o casă cu două camere și nu știam ce să fac cu ele. Într-o seară de iarnă am văzut o știre că încă două persoane au murit din cauza gerului. Cu minimumul necesar de căldură și mâncare, am zis că pot rezolva problema lor. Așa am început în urmă cu 20 de ani. Nu am crezut atunci că tot mai multe instituții ale statului vor trimite oameni aici”, a povestit el.

Viorel Pașca spune că, odată cu trecerea anilor, situația s-a schimbat şi a ajuns să contruiască mai multe case în care a primit au ajuns sute de persoane vulnerabile, multe dintre ele fără familie, fără locuință și fără o altă variantă.

Cum au ajuns autorităţile statului să-i trimită persoane vulnerabile

„Despre activitatea noastră s-a auzit, fiindcă sunt totuși 20 de ani. Eu postam o dată pe săptămână la început, o retrospectivă a săptămânii, și spuneam ce s-a mai întâmplat la Dumbrava. Erau mulți oameni interesați de ce se întâmplă, unii voiau să doneze și mă simțeam dator să le spun ce mai este nou. Povesteam despre situația lor, pentru că veneau mulți bolnavi înșelați de nepoți care le luaseră casa, iar ei ajunseseră pe stradă. Vestea s-a răspândit printre asistenții sociali”, a povestit Viorel Paşca.

El susține că instituțiile statului au început să apeleze la Dumbrava pentru cazuri pe care spitalele sau serviciile sociale nu reușeau să le rezolve. În special spitalele, spune el, se confruntau cu problema pacienților care puteau fi externați medical, dar care nu aveau unde să meargă.

„Instituțiile care au trimis oamenii aici nu sunt vinovate. Vă dau un exemplu: un om care locuiește pe stradă de 20 de ani se îmbolnăvește și ajunge în spital, fără asigurare. Medicii îl tratează până vine ziua externării. Atunci se trezesc cei de la spital că nu au unde să-l trimită și nicio altă instituție din România nu vrea să-l preia. Ce poate să facă un asistent social de la spital sau un medic cu bolnavul acela? Au fost situații cu bolnavi ținuți în pat un an după ce nu mai era nevoie să fie ținuți acolo. Gândiți-vă la cheltuielile generate și la faptul că ocupau un pat de care nu mai aveau nevoie. Ca o ultimă soluție, îi trimiteau la Dumbrava. 80-90% dintre bolnavi erau trimiși de spitale. Nu a existat județ care să nu trimită bolnavi”, a explicat el, continuând: „Au fost situații cu bolnavi ținuți în pat un an după ce nu mai era nevoie să fie ținuți acolo. Gândiți-vă la cheltuielile generate și la faptul că ocupau un pat de care nu mai aveau nevoie.”

Potrivit lui, Dumbrava a devenit astfel o soluție de ultim moment pentru oameni pe care alte instituții nu îi puteau prelua.

De ce nu a intrat în legalitate cu azilul

Viorel Pașca spune că multe dintre persoanele ajunse la Dumbrava aveau povești de viață dramatice. Unele își pierduseră locuințele după conflicte cu rudele, altele trăiseră ani întregi pe stradă, iar cazurile erau din ce în ce mai numeroase.

Pe măsură ce numărul beneficiarilor a crescut, Pașca spune că a apărut și presiunea de a transforma activitatea într-un serviciu social autorizat. El afirmă însă că nu a privit niciodată Dumbrava ca pe un azil în sensul clasic al cuvântului.

„În primii ani nici prin cap nu mi-a trecut să fac azil, am vrut doar să le ofer adăpost oamenilor. După ce au venit tot mai multe cazuri și aveam deja 200 de bolnavi, nu voiam ca oamenii să se simtă instituționalizați, ci să se simtă ca acasă, ca într-o familie, într-o casă. Asta era ideea”, a explicat el.

Reprezentanții unor instituții ale statului i-au cerut să obțină autorizarea, însă, spune el, nu a reuşit să facă acest lucru, deoarece standardele impuse erau imposibil de aplicat în clădirile existente.

„În primii ani nici prin cap nu mi-a trecut să fac azil, am vrut doar să le ofer adăpost oamenilor. După ce au venit tot mai multe cazuri și aveam deja 200 de bolnavi, nu voiam ca oamenii să se simtă instituționalizați, ci să se simtă ca acasă, ca într-o familie, într-o casă. Asta era ideea. Doar că au venit instituții ale statului care mi-au spus că ar trebui să mă autorizez – de la DSP, de la alte instituții. Mi-au dat o carte groasă să aflu standardele pe care trebuie să le ating pentru a fi autorizat. Citind acolo, mi-am dat seama că nici vorbă...

Ca să construiești un azil la standarde europene și să fii autorizat, trebuie să construiești de la zero. Să ai o schiță, cu un anumit număr de metri pătrați, totul contează la centimetru. Este imposibil să iei o casă normală de locuit și să o transformi în centru fără să o dărâmi cu totul.

O altă condiție este ca fiecare cameră să aibă baie înăuntru, iar asta înseamnă să spargi, să faci canalizare; nu aveam cum să fac asta cu 200 de oameni în 6-7 case”, a mărturisit el.

Cine ajungea la Dumbrava?

Viorel Pașca insistă că oamenii ajunși la Dumbrava proveneau dintr-o categorie aparte de persoane vulnerabile, pentru care spune că sistemul social nu avea răspunsuri clare. El afirmă că mulți dintre cei preluați trăiseră ani întregi pe stradă, nu aveau venituri și ajungeau la centru după perioade lungi de abandon.

„Un lucru care ar trebui înțeles: ne-am adresat unei categorii aparte. Cum se explică faptul că 80% dintre oamenii de la Dumbrava nu au pensii? Știți care este explicația? Nu au muncit o zi în viața lor. Erau oameni care au locuit pe străzi 10, 20 sau 30 de ani și s-au complăcut în viața asta”, a spus el, insistând că mulți dintre cei aduși la Dumbrava aveau probleme medicale grave sau dependențe și că ajungeau în centre într-o stare dificilă.

„Când ajungeau la Dumbrava, trimiși de spitale, erau paralizați, cu cancere în ultimele faze, cu picioare amputate, mari consumatori de alcool... De la Oradea până la Dumbrava, un om s-a îmbătat criță în ambulanță pentru că a băut tot spirtul. Noi nu lăsam la îndemâna lor detergent, clor sau soluție de spălat geamuri, pentru că ar fi băut orice. Veneau plini de păduchi, de mizerie”, a povestit el despre cazurile care ajungeau la azilele sale.

În apărarea sa, administratorul centrelor spune că obiectivul nu a fost niciodată să creeze un serviciu de lux, ci să ofere un minim de siguranță unor oameni care nu mai aveau alternativă.

„Să iei un astfel de om, să nu primești niciun leu de la statul român, să primești donații doar de la oameni simpli, de la pensionari necăjiți... Noi ne-am propus să le creăm un loc în care să le fie mai bine decât în stradă, să aibă căldură, un acoperiș, mâncare. Statul a spus însă că nu e bine ce le oferim, că noi trebuie să le oferim condiții de lux”, mai spune acesta.

Pașca susține că unele cerințe legale erau greu de aplicat într-un astfel de context și spune că standardele impuse nu țineau cont de situația concretă a persoanelor pe care le primea.

„Un angajat la un bolnav și multe alte condiții care nu se puteau îndeplini la Dumbrava. Erau o sfidare la adresa majorității populației din România, care a muncit din greu și trăiește cum poate la bătrânețe.”

 „Mi se pare imoral și nedrept. Toți oamenii din sat se scoală, își fac focul, își fac de mâncare, spală vase, se târăsc cum pot, pe când bolnavilor de la Dumbrava, care nu au muncit niciodată și au fost o povară, li se ducea mâncarea la pat, aveau încălzire în pardoseală, venea medicul de familie de două ori pe săptămână, obligatoriu, și de fiecare dată când asistenta medicală considera că este nevoie”, a comentat el.

Acuzațiile privind apelurile la ambulanță

Una dintre criticile apărute în spațiul public a vizat modul în care centrul solicita intervenții medicale. Pașca spune că a primit acuzații contradictorii: pe de o parte că nu ar fi trimis suficient de des oamenii la spital, iar pe de altă parte că ar fi apelat prea des serviciile de urgență.

„Am fost acuzați că nu îi trimiteam la spital. Zilele acestea, șeful de la UPU Oradea, Hadrian Borcea, a spus că făceam abuz, că chemam ambulanța prea des și când nu se justifica. Să se hotărască presa dacă nu îi chemam sau dacă îi chemam prea des”, a declarat el, punctând că multe dintre cazuri erau evaluate de medici, iar persoanele erau trimise înapoi la centru atunci când spitalizarea nu era necesară.

„Venea ambulanța, îl ducea la spital și după două ore îl aducea înapoi pentru că nu necesita internare.”

Ce spune despre banii beneficiarilor

Una dintre acuzaţiile care i se aduc este că a încasat pensiile persoanelor găzduite în centre.

În acest context, Viorel Pașca spune că, la început, nu a existat o regulă privind folosirea veniturilor beneficiarilor, dar că ulterior a introdus un sistem prin care banii erau utilizați pentru nevoile acestora. El explică faptul că a luat această decizie după ce a observat că unii beneficiari își cheltuiau rapid banii, iar apoi depindeau de donații şi că, la un moment dat, a considerat că veniturile trebuie folosite pentru persoana care le primea.

„Noi, când am început, nu prea am avut reguli acolo, că nu ne-am gândit. Cu timpul, apăreau tot felul de neajunsuri. Atunci am decis anumite lucruri”, e explicat Viorel Paşca, continuând:

 „De exemplu, venea un om care avea o pensie de 1.200 de lei. Ce se întâmpla cu pensia lui când omul era bolnav, imobilizat la pat? În prima fază, în primul an, eu am spus că nu ne atingem de banii omului. (...) Ce se întâmpla? El trăia din donații, iar banii lui îi bea sau își lua țigări. Și am zis că nu este în regulă. Alți oameni au muncit pentru acei bani, îi dau lui, și nu e în regulă.”

De asemenea, Viorel Pașca susține că fiecare persoană își dădea acordul înainte ca veniturile să fie folosite pentru întreținerea sa.

„Fiecare om care vine la Dumbrava semnează că este de acord ca pensia lui să fie folosită pentru el. Înainte de a veni, bolnavul semna o declarație de consimțământ că vrea să vină la Dumbrava și că veniturile lui, dacă le are, vor fi folosite pentru el”, a declarat el.

 „Lucrul acesta nu a fost impus nimănui. Cine n-a vrut, n-a venit la Dumbrava”, a mai ţinut Viorel Paşca să puncteze.

„Am cerut statului să preia bolnavii”

Viorel Pașca a reluat ideea că centrele sale au primit oamenii pe care nimeni nu-i voia şi că, înainte de a acuza, instituţiile statului ar trebui să ofere servicii şi pentru oamenii care nu se încadrează în standardele clasice ale centrelor sociale, dar care nu pot fi lăsați pe stradă.

„Dumbrava este o verigă de legătură sau exact ce lipsește. Ar trebui o lege ca pentru un om care n-are unde locui să se poată face locuințe sociale, pentru oameni mai săraci, care n-au atâția bani, dar standardele să nu fie atât de înalte. De ce trebuie un om să aibă toaleta în cameră și să nu poată fi la capătul coridorului?”, a întrebat el retoric, considerât că tot ceea ce a făcut a fost spre binele rezidenţilor săi.

Totodată, el a remintit că le-a cerut de mai multe ori autorităților să preia persoanele din centrele sale.

„Văzând că nu pot îndeplini standardele acelea, am cerut instituțiilor statului să preia bolnavii. De multe ori. Și la Ministerul Sănătății, și la cel al Muncii și Protecției Sociale”, a mai spus el, explicând că reprezentanții autorităților au venit la Dumbrava și au discutat cu beneficiarii, însă aceștia nu au vrut să plece.

„Știți de ce nu i-au preluat? Pentru că au avut minte. Au venit aici, s-au uitat, au văzut că oamenii sunt curați și bine tratați, i-au întrebat dacă vor să plece, iar ei stăteau legal, aveau domiciliul pe casa în care se aflau”, a mai spus Viorel Paşca.