Video Critici în online pentru una dintre cele mai cunoscute vede tv după ce l-a plâns în direct pe Iliescu: „S-a dus antisistemul din dvs?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postările Ancăi Alexandrescu privind moartea lui Ion Iliescu au stârnit revoltă în rândul suveraniștilor, care o acuză de trădarea propriului discurs public, iar emisiunea în care a izbucnit în plâns a intensificat valul de critici.

Anca Alexandrescu l-a plâns în direct pe Ion Iliescu. FOTO: captură video

Reacțiile publice ale Ancăi Alexandrescu după decesul lui Ion Iliescu au provocat un val de nemulțumiri printre cei care, până de curând, o considerau o voce importantă a curentului suveranist. Postările și emisiunea în care a apărut în doliu și a izbucnit în lacrimi au fost taxate dur de internauți și de unii influenceri care susțin că au contribuit la notorietatea sa.

Începând cu 5 august, contul său a fost luat cu asalt de mii de comentarii. Dacă o parte dintre urmăritori i-au susținut poziția privind rolul istoric al lui Ion Iliescu, majoritatea au considerat gestul ei ca fiind o ruptură de valorile pe care le-a promovat până acum, astfel că acuzațiile variază de la trădarea suveranismului, până la „ipocrizie pesedistă”.

Una dintre replicile ironice o vizează chiar apariția ei din emisiune.

„Duamna Anca, ce ați făcut? V-ați îmbrăcat, parcă erați Cruela din 101 dalmațieni și ați bocit de mi-a dat și mie Paula în lacrimi... Plângea, plângea... ah inima mea, băi, tată, băi!”, scrie un utilizator.

Mulți contestatari o acuză de duplicitate și îi reproșează lipsa de empatie față de victimele regimului Iliescu.

„Corect, USR fără Dumnezeu! Dar Iliescu este cu Dumnezeu? Înțeleg, din postări, că nici pe cruce nu-L are menționat! Anca Alexandrescu, revino-ți, altfel mai toți care au văzut în tine un lider de opinie, vor avea o mare dezamăgire!”, o avertizează o admiratoare.

* „Doamnă Anca Alexandrescu, de ce nu ați plâns și nu ați ținut doliu pentru victimele lui Ion Iliescu din ’89?”

* „Tu ești de partea lui Iliescu, yo sunt de partea victimelor loviturii de stat din 89... Mi-am schimbat părerea despre tine.”

* „Anca Alexandrescu, să spui un «Dumnezeu să-l ierte» este firesc, dar să-l elogiezi şi să porți doliu în emisiune după un personaj atât de controversat şi să spui că ești suveranistă, asta nu este de înțeles. Cred că ne-am înşelat în privința ta, unii au tot spus dar nu i-am crezut”, sunt câteva dintre criticile primite de prezentatoare la postările sale.

Un alt mesaj îi reproșează asocierea cu figura lui Iliescu, incompatibilă cu discursul antisistem.

„Cum, doamnă? S-a dus antisistemul din dumneavoastră? Nu vă gândiți că, cu asemenea postări despre Iliescu, se mai trezesc oamenii și văd pe cine admirați?”, o întreabă ironic cineva.

Reacțiile emoționale au fost numeroase, mai ales din partea celor care până recent o susțineau necondiționat:

* „Nu mai urmăresc Realitatea TV, în condițiile în care m-am certat cu colegii de muncă susținându-vă necondiționat... Faptul că v-ați îmbrăcat în negru mă face să mă gândesc că ne-ați îndrumat pe un drum greșit... Să vă fie rușine pentru că sunteți solidari cu un criminal și un vânzător de țară.”

* „Aseară ai dat cu nuca în perete! Ai stricat tot!”

* „Nu știu cine se mai uită la postul vostru de emisiune... l-ați sărutat pe Iliescu peste tot!”

* „Abia acum își dă seama că ea de fapt e PSD-istă și că suveraniștii nu sunt și nu vor fi PSD-iști! E greu când joci la două capete, crezând că nu te dai de gol vreodată! Eiii, na acum…”

* „Te-ai discreditat foarte tare cu ceea ce ai făcut acum... Sper ca CG să nu mai apară pe la tine...”, sunt doar câteva dintre comentariile dure la adresa Ancăi Alexandrescu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare