Sfaturi pentru a liniști câinii speriați de petarde şi artificii

0
Publicat:

Câinii nu trebuie scoşi afară fără lesă în această perioadă a anului şi e important să fie folosit hamul, nu zgarda, a transmis Jandarmeria Bucureşti, care a oferit sfaturi despre cum pot fi protejate animalele de companie.

Aveți grijă cum ieșiți cu animalele de companie afară FOTO Shutterstock

În momentul în care suntem în casă, la domiciliu, avem o varietate foarte mare de factori care pot perturba. Primul factor este sunetul, asociat cu o lumină foarte puternică sau un sunet reverberat. Căţelul nostru, neînţelegând ce se întâmplă, o să aştepte de la noi un răspuns. Ne apropiem de el, recreăm zona de siguranţă, creăm din camera respectivă o zonă de confort. Ne liniştim, încercăm să respirăm corect. Atenţie foarte mare! Nu folosim cuvântul 'Bravo'. Nu încurajăm comportamentul acesta, pentru că este o inhibiţie, o frustrare pe care el o simte. Putem să pornim televizorul pe Discovery, un canal cu animale, cu sunete altfel. (...) Pornim televizorul gradual, aducem în prim plan o formă de relaxare care ne va fi benefică şi nouă, dar şi în relaţia cu câinele", a precizat reprezentantul Jandarmeriei, adjutant-şef Alexandru Daniel Maria, potriivit Agerpres.

Reprezentantul Jadarmeriei a recomandat, de asemenea, tragerea storurilor sau a draperiilor, precum şi aducerea câinelui într-o zonă de confort. „Punem uşor o lesă pe el, ca să îl avem în apropiere. Îl ţinem pe câine lângă noi. Nu spunem „Bravo”, nu mă apuc să îl mângâi, să îl calmez, pentru că o să obţin contrariul. Dar, vorbesc în faţa lui, să-mi simtă mirosul şi încerc să îl liniştesc şi spun: „E OK, nu se întâmplă nimic, suntem bine'. Şi câinele meu încet, încet, va înţelege”, a afirmat Alexandru Daniel Maria.

Semnalele corecte

Potrivit acestuia, în această perioadă, câinii nu trebuie scoşi afară niciodată fără lesă, fiind recomandată utilizarea hamului. El a adăugat că este important ca patrupedelor să le fie transmis sentimentul că sunt în siguranţă.

Vă rugăm: folosiţi hamul, nu zgarda. Hamul, pentru că este un element de siguranţă, nu poate fi scos de câine. (...) Această lesă este un mijloc de comunicare, nicidecum de constricţie. Lesa pe ham înseamnă siguranţă, (...) un mijloc de a controla o reacţie nedorită. (...) Nu ne panicăm. S-a întâmplat, s-a auzit un sunet, un zgomot - nicio problemă. Reacţionăm ca şi în casă: ne apropiem, să simtă mirosul, să înţeleagă că suntem în zona de siguranţă. Prietenii noştri americani spun 'circle of trust'. Cercul acesta al încrederii înseamnă foarte mult pentru câinele meu", a indicat reprezentantul Jandarmeriei.

Specialiştii susţin că în această perioadă animalele au nevoie de mai mult sprijin emoţional din partea oamenilor. Astfel, chiar dacă câinii sunt obişnuiţi să stea afară, în curte, nu e deloc greşit ca măcar când sunt artificii să fie lăsaţi în casă, în garaje sau alte spaţii închise.

Unii medici veterinari vorbesc inclusiv de folosirea unor calmanete, pe bază de plante, care nu dau dependență, animalelor de companie, dar această măsură poate fi considerată controversată. Însă soluția calmantelor trebuie să fie utilizată doar după consultarea unui specialist, pentru că trebuie adaptată în funcție de animalul de companie.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică