România, locul trei în UE la rata sărăciei infantile: „Nu este o statistică, este un eşec colectiv”

0
Publicat:

Mai mult de o treime dintre copiii români trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, arată cel mai recent raport „Salvați Copiii”. România se situează pe locul trei în Uniunea Europeană la acest capitol, după Bulgaria și Spania. Organizația avertizează că fenomenul este în creștere, iar efectele sale se transmit din generație în generație.

Mai mult de o treime dintre copiii români trăiesc în sărăcie FOTO: Shutterstock

În 2024, 33,8% dintre copiii români erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, un procent mult peste media Uniunii Europene, de 24,2%, potrivit datelor publicate de organizația Salvați Copiii.

Situația este mult mai gravă în mediul rural, unde 41,7% dintre copii trăiesc în sărăcie, iar copiii ai căror părinți au un nivel scăzut de educație sunt cei mai afectați: 75,8% dintre aceștia se află în risc de sărăcie, față de doar 5,9% dintre copiii proveniți din familii cu studii universitare.

România ocupă locul trei în Uniunea Europeană la rata sărăciei în rândul copiilor, fiind devansată doar de Bulgaria (35,1%) și Spania (34,6%). La polul opus se află Slovenia (11,8%), Cipru (14,8%) și Cehia (15,4%).

Fenomenul sărăciei, în creștere în toată Europa

Între 2019 și 2024, numărul copiilor săraci din Europa a crescut cu 446.000, deși Uniunea Europeană își propusese să scoată din sărăcie cinci milioane de copii până în 2030. În prezent, aproape 19,5 milioane de copii din UE trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, adică unul din patru copii.

Raportul „Sărăcia copiilor – un cost pe care Europa nu şi-l poate permite” a fost lansat în cadrul unei dezbateri organizate la Parlamentul European, de către europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, împreună cu Salvați Copiii. La eveniment a participat și comisarul european Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale.

Sărăcia afectează sănătatea, educația și viitorul copiilor

În România, 1,255 milioane de copii se confruntă cu dificultăți în a-și asigura resursele necesare unui trai decent. Potrivit unui studiu realizat de Salvați Copiii România în vara anului 2025, 58% dintre familiile sprijinite de organizație nu pot acoperi cheltuielile educaționale fără ajutor extern. În rândul familiilor aflate în sărăcie subiectivă, procentul urcă la 87%.

Vulnerabilităţile socio-economice se transmit de la o generaţie la alta, iar veriga principală prin care aceste dezavantaje se propagă este educaţia. Este crucială incluziunea educaţională a tuturor copiilor vulnerabili, dar ca parte a unor politici sociale integrate, care să-i sprijine activ pe copii şi pe părinţii acestora. Sărăcia ucide educaţia”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România, potrivit News.ro.

Cauzele majore ale sărăciei: investiții insuficiente și lipsa predictibilității fondurilor

Raportul evidențiază câteva cauze structurale care alimentează fenomenul sărăciei: investițiile insuficiente în copii, cheltuielile mici pentru protecție socială, educație și sănătate, precum și lipsa de planificare și monitorizare eficientă a programelor sociale.

Cheltuielile României pentru protecţie socială (12,8% din PIB), educaţie (3,3%) şi sănătate (4,7%) sunt mult sub media Uniunii Europene. În plus, lipsa de predictibilitate a fondurilor bugetare sau europene limitează sustenabilitatea intervențiilor.

„Europa nu-și mai poate permite să ignore copiii”

În deschiderea dezbaterii de la Bruxelles, europarlamentarul Victor Negrescu a declarat: „Sărăcia unui copil nu este o statistică, este un eşec colectiv. Astăzi, aproape unul din patru copii din Uniunea Europeană trăieşte în risc de sărăcie sau excluziune socială. Europa nu îşi mai poate permite să trateze lipsa de investiţii în copii ca pe o opţiune bugetară, ci trebuie să o vadă ca pe o urgenţă morală şi economică”.

Negrescu a subliniat că a susținut crearea Garanției Europene pentru Copii și a cerut creșterea fondurilor dedicate acestora în bugetul Uniunii Europene după 2028: „Fiecare copil exclus astăzi înseamnă o Europă mai săracă mâine”.

La rândul său, comisarul european Roxana Mînzatu a afirmat: „Investiţia în copii nu este o cheltuială, ci o datorie morală şi cea mai înţeleaptă decizie economică pentru viitorul nostru comun. Nu putem scoate copiii din sărăcie atâta timp cât părinţii lor trăiesc în sărăcie. Sprijinul pentru familii, locuri de muncă decente şi servicii publice de calitate reprezintă temelia unei Europe echitabile”.

„Nu dacă Europa își permite să investească, ci dacă își permite să nu o facă”

Raportul Salvați Copiii atrage atenția că sărăcia nu este o consecință inevitabilă a contextului economic, ci rezultatul lipsei de investiții și al neglijenței sistemice.

„Măsurile de intervenţie nu trebuie doar să atenueze sărăcia existentă, ci să rupă cercul vicios al dezavantajului transmis între generaţii. În condiţiile în care asistăm deja la costuri uriaşe ale lipsei de acţiune, întrebarea nu mai este dacă Europa îşi permite să investească, ci dacă îşi permite să nu investească”, se arată în raport.

Organizația subliniază că efectele sărăciei se resimt pe termen lung, influențând sănătatea, educația și viitoarea participare pe piața muncii. Adulții care au crescut în sărăcie câștigă, în medie, cu 20% mai puțin și au o stare de sănătate mai precară, pierzând echivalentul a două săptămâni din speranța de viață.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți