PROGNOZA METEO Cum va fi vremea luni şi marţi în Bucureşti şi în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vremea va fi mohorâtă în următoarele zile FOTO Adevărul

Vremea se menţine rece în următoarele două zile, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Vizate de temperaturile reci sunt în special nordul, centrul şi estul ţării.

Cerul va fi variabil în regiunile intracarpatice, dar va avea înnorări în restul teritoriului. Vor fi precipitaţii slabe, mixte pe arii restrânse în Moldova şi, cu totul izolat, ploi în sud.

La munte, iar la sfârşitul intervalului şi în nordul extrem, izolat va ninge. Vântul va continua să prezinte intensificări în est şi sud-est, îndeosebi în prima parte a zilei, când rafalele vor depăşi 55...65 km/h local în Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea, dar şi la munte, mai ales în Carpaţii de Curbură.

Temperaturile maxime se vor încadra între 3...4 grade în Moldova şi Transilvania şi 13 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 2 grade. Noaptea vor fi condiţii de brumă.

În Bucureşti, valorile termice, atât diurne, cât şi nocturne, vor fi normale pentru această dată. Cerul, variabil ziua, va avea înnorări mai accentuate noaptea, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul va avea intensificări în cursul zilei, când la rafală se vor depăşi 55 km/h. Temperatura maximă va fi de 9...10 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani