Prima pedeapsă pentru „violență spirituală”, dispusă de o instanță din România. Ce implicații are cazul

0
Publicat:

În premieră naţională, Judecătoria Oradea a emis un ordin de protecţie pentru a ţine la distanţă un tată acuzat de violenţă socială şi spirituală asupra băieţelului său de 6 ani, pe care l-a obligat să vorbească doar ungurește, dar l-a și izolat de mamă și de prieteni.

Foto: arhiva Adevarul

Copilul împărţit

Obligaţi de instanţe să împartă custodia băieţelului lor după despărţire, doi părinţi orădeni nu au reuşit să se înţeleagă niciodată în privinţa educaţiei copilului. Mama, care se declară româncă, dar e vorbitoare și de maghiară, a vrut ca micuţul să urmeze cursuri în limba română însă tatăl, care e maghiar, l-a înscris, pe ascuns, la o grădiniţă maghiară.

Femeia a cerut ajutorul judecătorilor, care, până la un verdict final, au decis ca micuţul să facă naveta între cele două grădiniţe. „Instanţa nu identifică niciun pericol real pentru dezvoltarea ulterioară a copilului dacă el merge cu mama la o grădiniță și cu tata la o alta. În schimb, pericolul unor deficiențe în educație date de nefrecventarea cursurilor niciunei grădinițe este foarte mare”, se arată într-o decizie a  Curții de Apel Oradea.

Pe 22 mai anul trecut, Judecătoria Oradea a decis că este în interesul copilului să înveţe într-o grădiniţă şi o şcoală cu predare în limba română, „pentru ca ulterior să aplice mai uşor pentru orice liceu sau facultate din România, dacă nu va dori să plece în străinătate”, verdict menţinut şi de Tribunalul Bihor, în februarie 2023, care a precizat că acest lucru nu îl opreşte pe copil să îşi „conserve şi propriile valori etnice prin păstrarea limbii maghiare în comunicarea personală cu familia paternă”.

A fugit

Nemulțumit, bărbatul nu a respectat hotărârea.  În această toamnă, pe 11 septembrie, când copilul ar fi trebuit să înceapă şcoala, a dispărut împreună cu el, motiv pentru care mama a cerut ajutorul poliţiştilor.

În prima fază, crezând că au de-a face doar cu doi părinţi îndărătnici, poliţiştii au tratat cu ușurință cazul. L-au contactat pe tată, iar un agent s-a întâlnit cu el şi cu copilul în oraş, liniştind-o apoi pe mamă că micuţul este sănătos iar tatăl îl va aduce acasă.

Îngrijorată, însă, că bărbatul nu-i răspundea la apeluri, că nu ştie ce se întâmplă cu băieţelul care pierde primele zile de şcoală, prin avocat, femeia a cerut din nou ajutorul judecătorului. Avocata ei a solicitat instituirea unui ordin de protejare a copilului, arătând că acţiunile bărbatului asupra acestuia reprezintă „violenţă socială şi spirituală”, sancționate de Legea 217/2013, privind violenţa domestică. 

Tată agresor

Pe 20 septembrie, Judecătoria i-a dat dreptate, consfințind astfel o premieră juridică naţională. „Instanţa constată că faţă de minor s-au exercitat de către pârâtul-agresor acte de violenţă socială și spirituală, prin izolarea sa intenţionată de mamă, prieteni şi colegi, și forțarea să vorbească și să învețe în limba maghiară”, se explică în soluţie.

Situaţia era agravată de faptul că bărbatul a desconsiderat hotărârile judecătoreşti. „Pârâtul doreşte împiedicarea minorului de a primi educaţie în limba română, considerând că educarea acestuia ar trebui să se realizeze în limba maghiară, deşi are naţionalitate română”, mai spune documentul, care adaugă că „în nicio formă şi nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiţia şi onoarea nu pot fi considerate justificare pentru niciun tip de acte de violenţă”.

Trimis şi la psiholog

Instanţa a dispus ca, timp de trei luni, tatăl să nu se apropie la mai puțin de 200 metri de copil, de locuinţa acestuia şi de şcoala unde învaţă, să nu îl caute nici la telefon, şi să urmeze cel puţin două şedinţe de consiliere psihologică privind creşterea copilului şi alienarea parentală, dat fiind „refuzul constant şi repetat de a înapoia minorul la mamă, de a-l duce la unitatea de învăţământ şi de a-i impune anumite valori etnico-culturale”. 

Surpriză, însă, căci poliţiştii care au încercat să pună în aplicare ordinul judecătoresc, de astă dată nu l-au mai găsit nici pe tată şi nici pe copil. Bărbatul s-a refugiat cu el în Ungaria, unde l-a înscris la o școală şi a deschis proces pentru a obţine custodia exclusivă iar în paralel, la Oradea, a atacat, printr-un avocat, ordinul de protecţie, proces care a primit termen pe luna noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată