Cele mai căutate meserii de viitor în România. Competențele care aduc succes la angajare
0Piața muncii din România va trece prin transformări accelerate în următorii ani, atât în privința sectoarelor care vor face angajări, dar și a competențelor căutate de angajatori, arată specialiștii.
Oamenii vor avea nevoie să își dezvolte competențe noi pentru a-și crește șansele de succes profesional, arată EURES, rețeaua europeană de servicii pentru ocuparea forței de muncă.
Competențele căutate de angajatori în 2026
Specialiștii EURES explică, într-un articol publicat recent, că schimbările de pe piața muncii din Europa sunt determinate de digitalizare, automatizare, inteligență artificială, precum și de transformări economice și sociale profunde. Pentru a face față noilor provocări, viitorii angajați vor trebui să își dezvolte o serie de abilități dincolo de competențele căutate, în mod obișnuit, de angajatori.
Adaptabilitatea va fi una dintre cele mai importante abilități pe piața muncii în viitor, întrucât angajații vor trebui să facă față schimbărilor tehnologice și organizaționale tot mai frecvente, transmite EURES. În acest context, rigiditatea profesională devine un dezavantaj major pe piața muncii.
Inteligența emoțională, capacitatea de a-ți gestiona propriile emoții și de a le înțelege pe ale celor din jur, va fi, de asemenea, tot mai relevantă pentru angajatori.
„Inteligența emoțională este esențială într-un mediu de lucru colaborativ și divers, fiind o competență care nu poate fi ușor înlocuită de tehnologie”, transmite EURES.
Gândirea critică se numără printre trăsăturile care oferă avantaje importante angajaților.
„Gândirea critică le permite angajaților să analizeze informații complexe și să ia decizii informate, într-un context dominat de automatizare și de un volum mare de date”, transmit specialiștii instituției.
Comunicarea eficientă se află, la rândul ei, printre competențele importante căutate pe piața muncii.
„Angajatorii își doresc persoane capabile să își exprime ideile clar, să colaboreze eficient și să evite neînțelegerile care pot apărea în contexte culturale și profesionale diferite”, arată EURES.
Competențele digitale de bază includ utilizarea instrumentelor digitale, lucrul cu platforme online, înțelegerea tehnologiilor de bază și capacitatea de a folosi inteligența artificială ca instrument de lucru. Lipsa acestora este considerată un dezavantaj pentru angajare în 2026.
„Competențele digitale de bază nu mai sunt opționale; ele reprezintă o condiție minimă pentru participarea pe piața muncii în 2026”, mai arată EURES.
Ce locuri de muncă vor fi create în România în următorii ani
În România, IT-ul, comerțul și industria auto vor crea cele mai multe locuri de muncă până în 2035, arată estimările Cedefop (Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale), o agenție a Uniunii Europene specializată în formarea profesională și dezvoltarea competențelor.
În raportul actualizat pe anul 2025, agenția oferă estimări pentru fiecare țară din UE privind evoluția pieței muncii, numărul total de locuri de muncă ce vor deveni disponibile și creșterea forței de muncă, pe sectoare, până în 2035.
Pentru România, prognozele pentru perioada 2025–2035 arată cele mai mari creșteri ale numărului de angajați în sectorul IT, comerț și industria auto.
Cea mai mare creștere de pe piața muncii, între 2025 și 2035, este estimată la 226.058 de persoane în sectorul programare IT și servicii informatice. Urmează activitățile de comerț cu amănuntul, cu o creștere estimată de aproximativ 209.000 de angajați, și industria autovehiculelor, cu circa 175.000 de locuri de muncă în plus în următorul deceniu.
Lista celor zece sectoare în ceea ce privește evoluția ocupării forței de muncă este completată de transportul terestru (96.283 persoane), cazare și alimentație publică (65.353 persoane), activități din domeniul sănătății umane (58.868 persoane), fabricarea echipamentelor electrice (45.801 persoane), industria alimentară, băuturi și tutun (45.182 persoane), activități juridice și de contabilitate (37.047 persoane) și producția și furnizarea de energie electrică (36.994 persoane).
Șoferia, printre meseriile cele mai sigure pe piața muncii
O altă secțiune a raportului prezintă clasamentul ocupațiilor cu cea mai mare creștere a numărului de angajați între 2025 și 2035. Topul este condus de specialiștii în afaceri și administrație (153.463 persoane), urmați de șoferi și operatori de utilaje mobile (125.105 persoane) și de specialiștii în tehnologia informației și comunicațiilor (123.238 persoane).
Lista este completată de lucrători în vânzări (93.840 persoane), muncitori din minerit, construcții, industrie prelucrătoare și transport (92.300 persoane), asamblori (79.644 persoane), specialiști în știință și inginerie (78.455 persoane), tehnicieni în IT și comunicații (53.878 persoane), profesioniști din domeniile juridic, social și cultural (53.740 persoane) și lucrători în servicii personale (51.691 persoane).
Cele mai multe locuri de muncă disponibile în total în România, în perioada 2025–2035, sunt estimate pentru șoferi și operatori de utilaje mobile (277.739 persoane), urmați de specialiștii în afaceri și administrație (236.689 persoane) și de lucrătorii în vânzări (219.521 persoane).
Cele mai mari nevoi de înlocuire a forței de muncă în România, adică a numărului de persoane care vor trebui angajate pentru a-i înlocui pe cei care ies din piața muncii, în perioada 2025–2035, sunt estimate în rândul lucrătorilor agricoli calificați (262.147 persoane), urmați de șoferi și operatori de utilaje mobile (152.634 persoane) și de muncitorii din metalurgie, construcții de mașini și meserii conexe (140.303 persoane).