Video Ceața paralizează aeroporturile din Moldova. Pasagerii unui zbor din Londra, transportați cu autocarul de la Timișoara la Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activitatea pe mai multe aeroporturi din Moldova a fost grav afectată de ceața densă din ultimele 24 de ore. La Suceava, un avion venit de la Londra nu a putut ateriza și a fost redirecționat la Timișoara, iar pasagerii sunt aduși ulterior cu autocarul, pe o distanță de peste 600 de kilometri. Probleme similare au fost semnalate și pe aeroporturile din Iași și Bacău.

Ceața paralizează aeroporturile din Moldova FOTO: Captura video/ Consiliul Județean Suceava

Activitatea pe Aeroportul din Suceava a fost serios perturbată din cauza ceții persistente. Un avion care venea de la Londra nu a putut ateriza și a fost redirecționat către Timișoara, aflată la peste 600 de kilometri distanță. Ulterior, pasagerii au fost transportați cu autocarul până la Suceava. Probleme similare au fost semnalate și pe aeroporturile din Iași și Bacău.

Situație critică pe aeroporturile din regiune

Potrivit conducerii Consiliului Județean Suceava, în ultimele 24 de ore întreaga regiune a Moldovei a fost afectată de condiții meteo severe, cu vizibilitate foarte redusă din cauza ceții. În aceste condiții, activitatea aeroportuară a fost grav afectată.

„În intervalul 19-20 decembrie, pe Aeroportul Suceava au aterizat trei aeronave, iar alte curse au fost rerutate şi una anulată, din motive strict legate de siguranţa operaţiunilor aeriene. Cursa Wizz Air Londra - Suceava a aterizat la Timişoara, iar pasagerii sunt transportaţi cu autocarul la Suceava. Zborurile de la Milano-Malpensa şi Bruxelles au fost rerutate la Cluj, iar cel de la Memmingen a fost rerutat la Sibiu. Cursa Wizz Air Suceava – Londra a fost anulată, pasagerii fiind reprogramaţi“, se arată într-o postare publicată sâmbătă pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Suceava.

Sursa video: Facebook/ Consiliului Județean Suceava

Probleme și la Iași: zboruri anulate și întârzieri

Și Aeroportul din Iași a fost afectat sâmbătă de ceață. Mai multe zboruri au fost anulate sau au înregistrat întârzieri, potrivit News.ro. Un avion al companiei Ryanair, trimis de la București la Iași, a încercat de două ori, în jurul orei 16.00, să aterizeze pe aeroportul ieșean, însă fără succes.

Autoritățile au anunțat că codul galben de ceață pentru județul Iași, precum și pentru municipiile Suceava și Bacău, a fost prelungit până la ora 17.00.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului