Bebeluș salvat de polițiști după ce a fost luat de tatăl său în urma unui conflict cu mama

0
0
Publicat:

Mădălina și Gabriel, un cuplu de polițiști din Vrancea, au fost dați ca exemplu de vigilență, intervenție rapidă și eficiență, după salvarea unui copil de doar opt luni, luat de către tatăl său în urma unui conflict familial cu mama bebelușului.

Tatăl a fost internat într-un centru de specialitate. FOTO IPJ Vrancea

Totul a început atunci când bunicul minorului a sunat la 112, alertând dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea despre incident.

„În același timp, Mădălina pleca de la domiciliu înspre serviciu, când s-a intersectat cu un grup de persoane, auzind un scâncet de bebeluș. Ajunsă la sediul inspectoratului, în Centrul Operațional, a aflat că printre ultimele apeluri primite se află și un caz de conflict în familie, pe fondul unor neînțelegeri privind un copil minor. Preluând cazul, în baza informațiilor obținute în timpul gestionării acestuia, Mădălina a făcut legătura cu scâncetul de copil auzit la plecarea ei de acasă”, precizează IPJ Vrancea, într-un comunicat.

Polițista și-a sunat soțul, pe Gabriel, polițist în cadrul Secției 9 Poliție Rurală Odobești, pentru a verifica dacă grupul de persoane se mai află în zonă, întrucât l-a recunoscut, printre ei, pe bărbatul dat în atenție de către polițiști.

„Imediat, Gabriel a reperat pe stradă grupul respectiv, observând că persoana dată în atenție a urcat într-un autoturism. Gabriel a plecat în urmărirea discretă a acestuia, comunicând în timp real cu soția sa, în dispecerat, pentru a-i transmite direcția de deplasare a autoturismului, precum și numărul de înmatriculare”, se mai arată în comunicat.

Bebelușul a fost preluat în siguranță

În baza informațiilor primite de la Gabriel, Mădălina a direcționat eficient echipajele de poliție din teren, pentru oprirea autoturismului și prinderea agresorului.

Polițiștii dați ca exemplu de IPJ Vrancea. FOTO IPJ Vrancea

„Grație coordonării excelente dintre cei doi soți si echipajele de poliție, misiunea a fost finalizată cu succes. Agresorul a fost imobilizat, iar minorul a fost preluat în siguranță, toate persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției Municipiului Focșani pentru audieri, în prezența reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea”, a adăugat IPJ Vrancea.

Tatăl, internat

Bebelușul a fost predat mamei sale, fiind în afara oricărui pericol, iar tatăl a fost internat la o unitate medicală de specialitate.

„Acțiunea exemplară a celor doi polițiști, chiar și din timpul liber, subliniază devotamentul și profesionalismul acestora în interesul protejării cetățenilor și a valorilor al căror garant este instituția noastră. Cercetările sunt continuate în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele incidentului”, mai indică Poliția Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort