Unul din trei pacienți evaluați, cu prediabet. Ce au găsit caravanele medicale în șase luni de screening gratuit în România rurală
0Campania națională #FărăDiabet, implementată de Caravana cu Medici, a evaluat 3.138 de persoane în șase luni, în comunități rurale, și a documentat ce se întâmplă când screeningul se deplasează direct la pacient.
Campania #FărăDiabet este organizată de Caravana cu Medici, o organizație non-guvernamentală fondată în 2014, cu peste 200 de caravane medicale organizate în zece ani de activitate. Proiectul este susținut de Boehringer Ingelheim România printr-un grant de 1,1 milioane de euro, acordat prin programul global SD4G – Sustainable Development for Generations. România este prima țară din Uniunea Europeană care primește un fond de finanțare în cadrul acestui program.
România are aproximativ 1,8 milioane de persoane diagnosticate cu diabet, dar specialiștii estimează că un număr semnificativ de cazuri rămân nediagnosticate. Campania națională #FărăDiabet a pornit de la o întrebare practică: ce se întâmplă dacă sistemul medical nu mai așteaptă pacientul, ci îl caută acolo unde trăiește?
La 6 luni de la lansare, campania a prezentat primele rezultate.
33 caravane. 3.138 de pacienți evaluați.
Între octombrie 2025 și martie 2026, Caravana cu Medici, sprijinită de Boehringer Ingelheim, a organizat 33 caravane medicale mobile care au ajuns în comunități rurale din toată țara. Evaluările au inclus testare glicemică și consultații medicale, gratuit, fără deplasare la un centru medical.
Parteneriatul joacă un rol esențial în implementarea caravanelor medicale, facilitând mobilizarea resurselor, expertizei și infrastructurii necesare pentru a ajunge eficient la populațiile vulnerabile. Datorită colaborării dintre autorități publice, organizații profesionale, sectorul privat și societatea civilă, cele 33 de caravane au asigurat servicii integrate de prevenție, screening și educație pentru sănătate, contribuind la depistarea precoce a bolilor, conectarea celor diagnosticați cu specialiști și la reducerea inegalităților în accesul la îngrijire.
Din cei 3.138 de pacienți evaluați, 1.174, adică aproximativ unul din trei, prezentau prediabet. Alți 472, adică unul din șapte pacienți, aveau deja diabet zaharat confirmat. Dintre aceștia, 109 au primit un diagnostic pentru prima oară în cadrul campaniei, iar 90 prezentau diabet necontrolat.
Odata cu screening-ul realizat, medicii au identificat la pacienți și alte afecțiuni asociate. Concret este vorba de dislipidemie depistată la 72% dintre pacienți, adică aproape trei din patru, hipertensiune arterială la 57% și obezitate la aproape 40% dintre persoanele evaluate.
O rețea de specialiști și un circuit continuu de îngrijire
Identificarea pacientului este primul pas. Al doilea este menținerea lui în sistemul medical după ce caravana pleacă din comunitate. Campania #FărăDiabet a construit în paralel o platformă digitală prin care pacienții depistați sunt înregistrați conform standardelor GDPR și pot fi contactați ulterior de medici specialiști pentru controale la intervale regulate. Pacienții nou diagnosticați cu diabet zaharat sunt direcționați spre integrare în Programul Național de Diabet și beneficiază de navigare printr-un call center dedicat, acces la propriul dosar medical digital și un sistem de alertă prin SMS. Până în prezent, 34 de diabetologi s-au înrolat în rețea din cei 80 vizați ca obiectiv final al proiectului.
"De la început am știut că această campanie răspunde unei nevoi reale: românii din mediul rural nu au acces la screening și, fără acesta, nu au acces la diagnostic. Caravana cu Medici a construit un mecanism care nu se oprește la testare, ci însoțește pacientul de la primul consult până la urmărirea tratamentului și monitorizarea stării de sănătate pe termen lung. Boehringer Ingelheim susține acest demers pentru că prevenția și diagnosticarea timpurie sunt singurele instrumente care reduc cu adevărat povara diabetului, atât pentru pacient, cât și pentru sistemul de sănătate", a declarat Vasiliki Tsagaraki, General Manager Boehringer Ingelheim România.
Mese rotunde și 175 de asistenți medicali instruiți
Al treilea pilon al campaniei vizează pregătirea ecosistemului medical local să primească și să continue îngrijirea pacienților după fiecare caravană.
Campania a organizat două mese rotunde regionale, la Craiova în februarie și la Cluj-Napoca în martie, cu 73 de participanți: diabetologi, medici de familie, asistenți comunitari, reprezentanți ai spitalelor județene, ai caselor de asigurări și ai asociațiilor de pacienți.
Participanții au formulat recomandări directe, de la nevoi identificate în teren până la propuneri concrete pentru sistemul de sănătate. Diabetul trebuie tratat ca prioritate reală de sănătate publică, nu ca o problemă medicală izolată. Accesul la medic rămâne principala dificultate pentru pacientul român, iar resursele umane medicale din teritoriu sunt insuficiente și distribuite inegal. Pe partea de soluții, participanții au identificat screening-ul primar ca primă linie de investigație, cu rol direct în reducerea costurilor publice, crearea unui Registru Național al Diabetului, instituționalizarea caravanelor medicale mobile, debirocratizarea și digitalizarea actului medical și crearea unui circuit instituționalizat de îngrijire pentru pacienții cu diabet zaharat.
175 de asistenți medicali comunitari au participat la webinarii de formare organizate după fiecare masă rotundă, cu teme care acoperă detecția timpurie, managementul comunitar, comunicarea cu pacientul și drepturile pacienților în mediul rural. Dintr-un chestionar completat de 163 de participanți, 89,6% au evaluat workshop-ul ca foarte relevant pentru activitatea lor zilnică.
Ce urmează?
Campania #FărăDiabet continuă până la finalul anului 2026. Sunt programate încă nouă mese rotunde regionale, în orașe precum Iași, Timișoara, Constanța, Brașov, Oradea și Sibiu, noi caravane de screening și un obiectiv declarat: transformarea modelului în protocol replicabil, asumat instituțional, aplicabil și altor boli cornice.