Românii stau prost cu nivelul colesterolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alimentaţia proastă şi stresul sunt printre principalii factori care cresc nivelul colesterolului FOTO Arhivă

În decurs de o lună, din 6.600 de români care şi-au măsurat colesterolul total, peste jumătate aveau valori ce depăşeau limita maximă, arată o cercetare recentă.


O campanie de testare a colesterolului desfăşurată în luna septembrie, numită de specialiştii cardiologi „luna inimii“, a demonstrat că 52% din românii participanţi aveau nivelul colesterolului total peste 200 mg/dl, adică prezentau un risc crescut de a dezvolta boli cardiovasculare.

63,2% din totalul celor cu un nivel periculos al colesterolului au fost femei, iar 90% din acestea aveau vârste de peste 40 de ani.

În Bucureşti s-a înregistrat cel mai mic procentaj al persoanelor cu un nivel crescut al colesterolului total – 46,2% dintre cei care au participat la testări. La polul opus, proporţia cea mai mare de persoane cu un nivel al colesterolului peste limita maximă s-a înregistrat în Craiova – 69,2%, urmând Sibiu, cu 58% dintre cei testaţi, Oradea – 55%, Ploieşti – 54,7%, Constanţa – 53,6%, Iaşi – 52%, Suceava – 49%, Braşov – 47.8%, Cluj-Napoca – 47,7%, Timişoara – 47% şi Galaţi – 46,4%.

Nivelul crescut de colesterol nu dă simptome

Campania de testare a fost realizată în „luna inimii“ gratuit de Becel şi Medsana. „Datele colectate confirmă, din păcate, ceea ce arată statisticile la nivel naţional: colesterolul crescut este inamicul din umbră pentru mai mult de jumătate din populaţia adultă a României. Asta nu trebuie însă să ne descurajeze, ci dimpotrivă, să ne încurajeze să adoptăm câteva schimbări simple în stilul de viaţă: consumul zilnic de fructe şi legume, înlocuirea grăsimilor animale din alimentaţie cu cele nesaturate - uleiuri vegetale, margarine tartinabile de calitate sau peşte gras, 30 de minute de activitate fizică moderată în fiecare zi şi evitarea fumatului sau a locurilor în care se fumează pot fi foarte eficiente în lupta împotriva colesterolului crescut“, recomandă conf. dr. Florin Mitu, medic primar cardiolog.

Testarea colesterolului total este un prim pas în evaluarea  gradului de risc al unei persoane de a dezvolta afecţiuni cardiace. Verificarea periodică a nivelului de colesterol este cu atât mai importantă cu cât un nivel crescut de colesterol nu se traduce prin semne clinice, pe care pacientul să le poată identifica. Însă, depăşirea valorilor normale în mod constant, pe o perioadă lungă de timp, duce la depunerea  colesterolului pe pereţii interiori ai arterelor, îngreunând  circulaţia sângelui şi conducând, astfel, la probleme grave de sănătate


Citeşte şi:

Cum se face cura cu seminţe de in, superalimentele care te menţin sănătos şi suplu

Dacă le mănânci întregi, nu beneficiezi de toate proprietăţile terapeutice ale seminţelor de in. Or, nu degeaba aceste seminţe sunt catalogate drept superalimente, confirmă specialiştii.

Care sunt principalele cauze ale aterosclerozei

Este principala cauză de deces la nivel mondial şi, deşi  se  moşteneşte, în cele mai multe cazuri apare din cauza stilului de viaţă dezordonat. Iată care sunt factorii de risc şi cum poţi preveni apariţia ei.

Untul şi carnea de porc, „demonizate“ degeaba? Un cardiolog „distruge mitul rolului grăsimilor saturate în bolile de inimă“

Alimentele pline de grăsimi saturate, cum ar fi untul, prăjiturile sau carnea bogată în grăsimi, sunt trecute pe lista neagră a celor cu un colesterol mare, dar, de fapt, se pare că nu reprezintă un risc crescut pentru bolile de inimă, conform unui cardiolog britanic.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William