Cum poţi urmări evoluţia gripei în lume şi în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deocamdată, gripa nu reprezintă un pericol pentru România, numărul cazurilor fiind redus. Dar asta nu înseamnă că suntem complet feriţi de infecţii în acest sezon. Dimpotrivă, specialiştii spun că vârful riscului de epidemie la noi în ţară este tocmai în luna ianuarie. Poţi urmări cum evoluează infecţiile gripale cu ajutorul unor aplicaţii sau platforme online.

În anumite zone ale lumii, adică aproape tot continentul nord-american, Rusia, Japonia, Polonia şi Norvegia, infecţiile gripale sunt foarte răspândite, astfel că riscul de contractare a virusului gripal este ridicat. Aşa arată aplicaţia online Google Flu Trends, care înregistrează căutările pe internet ale populaţiei şi, în funcţie de asta, estimează cât de intensă este activitatea gripei într-o anumită ţară.

Potrivit acestei aplicaţii, România înregistrează o activitate gripală redusă, lucru confirmat şi de rapoartele săptămânale realizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. De altfel, cea mai recentă raportare, care vizează săptămâna 31.12.2012 – 06.01.2013 arată că la noi în ţară nu a fost confirmat prin analize de laborator niciun caz de gripă în prima săptămână a acestui an.

Euro Flu, o sursă mai sigură

În timp ce Google Flu Trends prezintă o estimare a cazurilor de gripă în funcţie de căutările cu browser-ul Google, Euro Flu, o platformă online care aparţine Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii îţi poate oferi date precise cu privire la evoluţia virusului gripal în Europa, conform raportărilor tuturor statelor membre ale regiunii europene.

Conform Euro Flu, în prima săptămână a acestui an, cea mai răspândită tulpină virală în Europa este A(H1N1)pdm09, tulpina responsabilă de pandemia din 2009, numită atunci şi „gripa porcină“. Urmează tulpina A(H3N2) şi, pe ultimul loc ca răspândire, se clasează tulpinile gripale B.

Câţi români s-au vaccinat

Majoritatea tulpinilor virale descoperite în Europa corespund celor incluse în vaccinul pentru acest sezon. Cel mai recent raport al Ministerului Sănătăţii arată că, până la data de 6 ianuarie 2013, s-au vaccinat împotriva gripei 519.828 persoane.

„500.000 de oameni la o populaţie de aproximativ 23 de milioane este destul de puţin. Ne-am fi dorit să se vaccineze mai multă lume. Ca să avem protecţie reală în România, ar fi trebuit să se vaccineze cel puţin 75% din populaţie“, a precizat medicul Oana Falup-Pecurariu, preşedintele Asociaţiei Române Pro Imunizare.

Medicul Pecurariu spune că motivul pentru care, deocamdată, nu sunt raportate multe cazuri de gripă în România este că ţara noastră nu are suficiente fonduri pentru recoltarea şi testarea tuturor pacienţilor care trev pragul medicului de familie, unităţilor de primiri urgenţe şi cabinetelor altor medici. „În mod normal, ar trebui testate pentru gripă toate persoanele cu febră, cărora le curge nasul şi care au dureri musculare“, a subliniat medicul.

Potrivit specialistei, în România, perioada cu risc maxim de gripă este reprezentată de începutul lunii ianuarie-sfârşitul lunii februarie.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei