Cum ajută homeopatia în bolile copilăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copilul tău se îmbolnăveşte des? Ai putea lua în calcul remediile homeopatice, care aduc alinare în multe din problemele de sănătate care apar la cei mici.

De regulă, homeopatia nu are efect adverse, ba chiar poate fi asociată cu tratamentul alopat.

Luate împreună cu tratamentul clasic, remediile homeopate pot grăbi vindecarea sau pot reduce reacţiile adverse ale medicamentelor. De asemenea, în urma acestui tratament, copiii pot face forme mai uşoare de boală sau nu se mai îmbolnăvesc.

Ce poate trata

Printre avantajele tratamentului homeopatic în pediatrie se numără faptul că poate fi administrat încă de la cea mai mică vârstă.

Cele mai des întâlnite boli ale copilăriei care sunt tratate cu succes prin prescripţii homeopate sunt: afecţiunile respiratorii virale, alergiile, diareea, constipaţia, colicile sugarilor, boala mână-gură-picior, bronşita, intoleraţele alimentare, otitele şi cojunctivita.

Agresivitatea la copil, deficitul de atenţie, sindromul hiperkinetic (manifestat prin stări de agitaţie, impulsivitate), şocurile emoţionale, depresia, anxietatea, enurezisul nocturn („pipi în pat”) şi chiar autismul se pot trata prin homeopatie.

Întăreşte imunitatea  

Medicul homeopat Irina Firuti spune că medicina alopată trece printr-o criză, din cauză că s-a recurs la tratamente cu antibiotice în cazul celor mici atunci când administrarea acestora nu este necesară.

Consecinţele sunt grave: pe de o parte, sunt copii cu imunitate slăbită de prea multe cure cu antibiotice, pe de altă parte, au apărut bacterii polirezistente şi mai periculoase.

Află pe clicksanatate.ro mai multe despre tratamentul homeopatic la copii!

6 efecte ale privării de somn

Ce trebuie să ştie orice femeie despre infecţiile vaginale

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online