Aşa îţi întăreşte inima săritul corzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luiza Bucur

Îţi aminteşti de perioada copilăriei, când săreai mai mereu coarda? Ei bine, poţi s-o faci şi la maturitate.

Acest tip de antrenament te ajută să scapi de kilogramele în plus şi de efectele sedentarismului. De două ori mai solicitant decât joggingul

„Săritul corzii este un bun antrenament pentru inimă, ceea ce înseamnă că poate fi folosit ca metodă de prevenire a bolilor cardiovasculare.

De asemenea, săritul corzii pune în mişcare toate grupele musculare, cu precădere muşchii umerilor, spatelui, feselor, abdomenului şi gambelor", spune instructorul de fitness Luiza Bucur.

În plus, 15 minute de sărit coarda sunt echivalente cu 30 de minute de jogging. Pentru a scăpa de două-trei kilograme într-o lună este indicat să sari coarda de trei-patru ori pe săptămână. La început, efectuează 12-20 de repetări şi creşte progresiv, până ce ajungi la câte trei-patru serii.

Atenţie! Aceste exerciţii nu sunt indicate persoanelor care au probleme cu inima şi cu circulaţia sângelui ori afecţiuni la nivelul articulaţiilor. Poţi să sari coarda contra cronometru şi să faci pauze la 10, 20 sau 60 de secunde, în funcţie de condiţia fizică.

VEZI AICI TIPURI DE EXERCIŢII CU COARDA

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă