Alertă de inundații în 16 județe. Specialiștii au emis cod portocaliu și galben pentru o mare parte a țării | HARTA
0Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a avertizat că în weekend vom avea parte de vreme închisă, intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ vor caracteriza regimul termic în București. Prognoza este valabilă până luni dimineață.
UPDATE - Cod portocaliu de viituri pe râuri din judeţele Gorj şi Mehedinţi
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până sâmbătă la miezul nopţii pe râuri din judeţele Gorj şi Mehedinţi, respectiv un Cod galben de inundaţii, ce vizează cursuri de apă de pe raza a 16 judeţe, până duminică la prânz.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 27 martie, ora 22:00 - 28 martie, ora 00:00, va fi Cod portocaliu de viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu - afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte S.H. Rovinari (judeţul Gorj) şi Motru - bazin amonte S.H. Broşteni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Broşteni (judeţele: Gorj şi Mehedinţi).
Alertă de inundaţii în alte 16 judeţe
De asemenea, de vineri, ora 12:00, şi până duminică, la ora 12:00, va fi în vigoare un Cod galben de inundaţii pe următoarele cursuri de apă: Timiş - bazin amonte S.H. Sadova, Bârzava - bazin amonte S.H. Moniom, Caraş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera (judeţul Caraş-Severin), Cerna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş-Severin), Dunăre - afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui - bazin amonte de Acumularea Fântânele (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte confluenţă cu râul Gilort, Gilort- bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Gorj), Motru (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), râul Jiu - pe sectorul aferent S.H. Răcari (judeţul Dolj), Jiu - afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Motru - amonte S.H. Podari (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Olt- afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru - amonte de Acumularea Ioneşti (judeţul Vâlcea), Olteţ - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj, Vâlcea, Dolj şi Olt) şi Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Olteţ (judeţele: Dolj şi Olt).
Conform INHGA, în perioada 28 martie, ora 9:00 - 29 martie, ora 12:00, avertizarea Cod galben se mută în zona râurilor: Ialomiţa - bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni - amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Râmnicu Sărat - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea) şi Bistriţa - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Frumosu (judeţele: Neamţ, Harghita şi Bacău).
Știre inițială
Potrivit ANM, în perioada 27 martie, ora 10:00 - 28 martie ora 8:00, în Capitală, vor fi intensificări ale vântului, iar înnorările se vor accentua treptat. Începând din orele serii, va ploua moderat cantitativ (10 - 20 l/mp) și vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50 - 65 km/h. Temperatura maximă va fi de 16 - 17 grade, iar cea minimă de 6 - 7 grade.
De asemenea, în intervalul 28 martie, ora 8:00 - 29 martie, ora 9:00, cerul va fi noros și va ploua moderat cantitativ (10 - 15 l/mp). Vântul va sufla moderat, cu intensificări în prima parte a zilei, când se vor atinge viteze de 50 - 55 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va oscila între 5 şi 7 grade.
Totodată, de duminică dimineața până luni, la ora 10:00, cerul va continua să aibă înnorări și va ploua moderat cantitativ (10 - 20 l/mp). Vântul va sufla slab şi moderat, iar maxima termică va ajunge la 12 grade, în timp ce minima nu va depăși 7 grade.
ANM precizează că, în intervalul 27 martie, ora 10:00 - 30 martie, ora 10:00, pentru Municipiul București vor fi în vigoare o informare meteo şi un Cod galben de intensificări ale vântului şi ploi moderate cantitativ.
Capitala se va afla, totodată, sub o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, în perioada 27 martie, ora 10:00 - 28 martie, ora 17:00.
Cod galben de ploi și ninsoare la munte
Totodată, ANM precizează că, în intervalul 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00, va fi în vigoare un cod galben de precipitații însemnate cantitativ; la munte, la altitudini mai mari de 1600 m ninsori, strat de zăpadă și viscol.
Astfel, în intervalul menționat în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei va ploua însemnat cantitativ.
Vor fi mai ales averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice în după-amiaza și seara zilei de vineri (27 martie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (28 martie).
La munte precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini mai mari de 1600 m, în Carpații Meridionali și Orientali va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent, cu grosimi în medie de 40...50 cm și va fi viscol.
Până la sfârșitul intervalului, se vor acumula cantități de apă de 40...60 l/mp și pe alocuri de peste 70...80 l/mp.