Ninsori, viscol și ploi puternice în weekend: județele aflate sub Cod galben

0
Publicat:

ANM anunţă ploi în aproape toată ţara, începând de vineri seara. 13 judeţe şi zona montană intră sub avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ninsori şi viscol.

Ploaie. FOTO Shutterstock jpg

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare Cod galben valabilă din 24 februarie, ora 20, până pe 27 februarie, ora 12. Sunt așteptate precipitații însemnate cantitativ, ninsori, intensificări ale vântului.

„În intervalul menționat aria precipitațiilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice și va cuprinde aproape toată țara. Vor fi ploi, iar mai ales la altitudini de peste 1500 m lapovițe și ninsori, însă din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 februarie) se vor transforma treptat, astfel încât vor predomina ninsorile în vest, nord și centru, precum și în zonele montane unde se va depune strat consistent de zăpadă. Pe toată perioada se vor acumula peste 60...80 l/mp, cu precădere în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali”, precizează ANM.

Vântul va avea temporar intensificări pe creste, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de sâmbătă, când rafalele vor depăși 70...80 km/h și va fi viscol; tot atunci vor fi intensificări local și în restul țării, în general de 50...60 km/h.

Atenționare Cod galben pentru 13 județe

Tot de vineri seara intră în vigoare și o atenționare Cod galben valabilă în intervalul 24 februarie, ora 20 – 25 februarie, ora 16.

Fenomene vizate: cantități însemnate de apă, ninsori și viscol la altitudini de peste 1700 m. Zone afectate: conform textului și hărții (foto)

Cod galben în 13 judete. FOTO ANM

„În intervalul menționat, în Crișana și local în Banat, Maramureș și nordul Transilvaniei, precum și la altitudini sub 1500 m în zona Carpaților Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25...40 l/mp, iar izolat vor depăși 50...60 l/mp.  â La altitudini mai mari de 1700 m va ninge, vântul va avea intensificări susținute cu rafale de peste 90...100 km/h și va fi viscol”, mai precizează ANM..

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Mai multe pentru tine:
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim