Se deschide lotul 2 al Autostrăzii Ploiești-Buzău, însă nu complet: „Bătaia de joc ține până în ultima clipă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritățile urmează să deschidă vineri, 17 octombrie, circulația pe lotul 2 al Autostrăzii A7 Ploiești–Buzău.

Autostrada A7 Mizil–Buzău. FOTO: Facebook/Asociația Pro Infrastructură

Asociația Pro Infrastructura susține că, în loc ca șoferii să poată circula complet pe autostradă până în nodul A7–DN2, aflat pe lotul vecin construit de compania Nurol, descărcarea traficului spre nord nu este încă posibilă, ceea ce obligă șoferii să folosească drumurile județene pentru a ajunge în zona Buzăului.

„Autostrada A7 Mizil–Buzău se deschide vineri, dar bătaia de joc ține până în ultima clipă! Vineri, 17 octombrie, probabil după ora 15:00, se va deschide circulația pe cei 28,35 kilometri ai lotului 2 al Autostrăzii A7 Ploiești-Buzău. Dar la noi niciodată nu este așa simplu: în loc să se dea drumul la trafic complet pe autostradă până în nodul trifoi A7-DN2 aflat pe lotul vecin, executat de Nurol, doar încărcarea spre București se face prin acest punct”, au transmis reprezentanții Asociației Pro Infrastructura, pe Facebook.

Potrivit acestora, șoferii care vin dinspre Ploiești vor trebui să iasă de pe A7 la kilometrul 47, pe DJ 203G, și să intre prin localitățile Stâlpu, Pietrosu, Costești sau Spătaru, în loc să poată evita complet aceste zone.

Asociația Pro Infrastructura acuză Ministerul Transporturilor și CNAIR de „incompetență și delăsare”, afirmând că autoritățile au avut timp suficient să se asigure că antreprenorul turc Nurol finalizează breteaua necesară pentru a permite circulația completă în ambele sensuri:

„Nivelul de incompetență și delăsare este absolut inacceptabil. Grija față de cetățenii care le plătesc salariile responsabililor din CNAIR și MT este ca și inexistentă. Au avut timp berechet să se asigure că Nurol termină în timp util breteaua necesară astfel încât să fie folosit și sensul de descărcare pe cei câțiva kilometri de pe lotul turcilor, până în nodul dintre A7 și DN2, nu doar cel de încărcare.”

Lotul 2 al Autostrăzii A7, Mizil–Pietroasele, are o lungime de 28,35 kilometri, iar contractul – semnat în iunie 2022 cu asocierea Coni–Trace – are o valoare de 1,25 miliarde de lei fără TVA.

Termenul inițial de execuție a fost de 20 de luni, însă antreprenorii au primit o extensie de aproximativ șase luni, ceea ce a dus la o întârziere de aproape un an față de termenul contractual ajustat.

Cu deschiderea acestui tronson, rețeaua de autostrăzi și drumuri expres din România ajunge la 1.353,4 kilometri, dintre care 83,5 kilometri au fost inaugurați în 2025.

Autostrada Ploiești–Buzău este împărțită în trei loturi:

- Dumbrava–Mizil (21 km), valoare 1,468 miliarde lei,

- Mizil–Pietroasele (28,35 km), valoare 1,25 miliarde lei,

- Pietroasele–Municipiul Buzău (13,9 km), valoare 1,09 miliarde lei.

Întregul proiect este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”