Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul, estimat la aproape 4 milioane de lei

0
Publicat:

Poliţiştii braşoveni de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează, marţi, două percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la domiciliile unor persoane implicate într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 3 milioane de lei. 

Polițiștii cercetează un prejudiciu de peste 3 milioane de lei

Conform unui comunicat remis de IPJ Braşov, cu ocazia efectuării acestor percheziţii se urmăreşte identificarea şi ridicarea, în vederea cercetărilor, de medii de stocare, înscrisuri folosite şi/sau emise în activitatea infracţională, precum şi valori asupra cărora să se instituie măsuri asiguratorii, iar la finalul acestora o persoană va fi condusă, în baza unui mandat de aducere, la audieri.

"În fapt, în cauză se efectuează cercetări cu privire la fraudarea bugetului consolidat al statului prin achiziţii intracomunitare de mărfuri. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este în suma de 3.932.735 lei", se arată în comunicatul IPJ Braşov.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciilor Criminalistice ale inspectoratelor de poliţie Braşov şi Ilfov, din cadrul S.A.S. Braşov şi Ilfov, precum şi de cel al Serviciilor de Investigare a Criminalităţii Economice ale IPJ Ilfov şi Sector 5 Bucureşti, iar suportul tehnic de specialitate este asigurat de către D.O.S din cadrul I.G.P.R.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”