Video Operațiunea Jupiter: peste 400 de percheziții desfășurate în toată țara. Sunt vizate zeci de infracțiuni

0
Publicat:

Polițiștii efectuează miercuri, 10 iunie, 416 percheziții domiciliare la nivel național, în cadrul operațiunii Jupiter, coordonată de Parchetul General și Poliția Română. Sunt investigate zeci de infracțiuni, de la evaziune fiscală și spălare de bani până la viol și grup infracțional organizat.

Sursa: Poliția Română

Potrivit unui comunicat transmis de autorități, acțiunile vizează „combaterea infracțiunilor economico-financiare, la regimul armelor, al faptelor de natură judiciară, precum și la regimul silvic”.

În total, polițiștii efectuează 416 percheziții domiciliare, sub supravegherea procurorilor de caz.

„La data de 10 iunie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 416 percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale”, se arată în comunicat.

Anchetatorii desfășoară cercetări într-o serie amplă de dosare penale care vizează infracțiuni precum evaziune fiscală, delapidare, înșelăciune, fals în declarații, spălarea banilor, tâlhărie, furt de arbori, îngropare de deșeuri, contrafacere, infracțiuni de corupție și fapte prevăzute de Codul fiscal.

De asemenea, sunt investigate și fapte precum contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj, proxenetism, viol, agresiune sexuală în formă continuată, șantaj, constituire de grup infracțional organizat sau deținerea fără drept de articole pirotehnice.

Conform Poliției Române, acțiunile au ca scop „documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal”.

Persoanele găsite în urma acțiunilor vor fi duse la audieri.

„Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză”, mai precizează sursa citată.

Autoritățile au transmis că activitățile se desfășoară în contextul măsurilor luate de Poliția Română „pentru combaterea infracționalității de orice fel”.

„Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice”, au mai transmis reprezentanții instituției.