Nicușor Dan participă la întruniri cu liderii europeni, la Copenhaga. Printre subiectele din agendă, conflictul din Ucraina

0
Publicat:

Preşedintele Nicuşor Dan va fi prezent, pe 1 și 2 octombrie, în Copenhaga, Danemarca, la reuniunea informală a Consiliului European şi respectiv la cea de-a şaptea reuniune a Comunităţii Politice Europene.

Nicușor Dan/FOTO: X

În cadrul acestor întâlniri se va discuta despre conflictul din Ucraina şi asigurarea securităţii europene, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

În cadrul reuniunii Comunităţii Politice Europene, Preşedintele României va participa la masa rotundă privind situaţia de securitate din Europa şi aspectele legate de rezilienţă. De asemenea, în marja acestor reuniuni, Preşedintele Nicuşor Dan va avea o serie de întrevederi bilaterale”, arată comunicatul oficial.

Danemarca, care deține președinția Consiliului Uniunii Europene până la finalul anului, va găzdui miercuri și joi atât o reuniune informală a liderilor europeni, cât și summitul Comunității Politice Europene (CPE).

Recent, drone neidentificate au survolat din nou, pentru a doua noapte consecutiv, baze militare din Danemarca, potrivit armatei țării.

„Forțele armate confirmă că drone au fost observate în mai multe instalații militare în timpul nopții de sâmbătă spre duminică. Mai multe mijloace au fost desfășurate”, se arată într-un comunicat, fără alte detalii despre incidente sau despre reacția armatei.  

În urma acestor incidente, NATO a anunțat întărirea vigilenței în zona Mării Baltice.

„Măsurile includ desfășurarea unor platforme de informații, supraveghere și recunoaștere, precum și a cel puțin unei fregate de apărare aeriană în regiune”, a precizat Martin O’Donnell, purtător de cuvânt al Cartierului General Suprem al NATO din Europa.

Situația tensionată are loc cu doar câteva zile înainte de summitul Uniunii Europene de la Copenhaga, programat miercuri și joi, la care vor participa liderii celor 27 de state membre.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete