Fostul director al Aeroportului Internațional Timișoara, trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu. Și-ar fi reînnoit mandatul fără niciun concurs

0
Publicat:

Fostul director general al Societății Naționale „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia”, Iulian Daniel Idolu, și cinci membri ai Consiliului de Administrație au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru abuz în serviciu. Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), doi consilieri juridici din cadrul aceleiași societăți sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu.

Procurorii DNA precizează că faptele ar fi fost comise între martie și mai 2019. FOTO: Ștefan Both

Anchetatorii susțin că Iulian Daniel Idolu și ceilalți inculpați au întocmit și semnat documente nelegale prin care acesta și-ar fi reînnoit mandatul de director general fără ca funcția să fie ocupată prin procedura legală de selecție.

Procurorii DNA precizează că faptele ar fi fost comise între martie și mai 2019. În baza documentelor respective, Idolu și-ar fi prelungit mandatul la conducerea aeroportului pentru perioada 17 septembrie 2019 – 18 septembrie 2023.

Potrivit anchetatorilor, prin aceste demersuri ar fi fost cauzată o pagubă de 263.717 lei Societății Naționale „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia” S.A., reprezentând salariul plătit în perioada septembrie 2019 – iulie 2020, când Idolu a ocupat funcția de director general și membru executiv în Consiliul de Administrație.

Folosul necuvenit obținut de acesta ar fi fost de 165.399 lei, reprezentând venitul net din aceeași perioadă.

Societatea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 263.717 lei, iar procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpați pentru recuperarea prejudiciului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunerea menţinerii măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul