DOSARUL REFERENDUMUL 67 de persoane l-ar fi ajutat pe Dragnea să falsifice rezultatul votului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai puţin de 67 de persoane au fost puse sub acuzare, marţi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care preşedintele Consiliui Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea (PSD), este învinuit de comiterea a patru fapte de corupţie. Acuzaţii în cauză sunt suspectaţi că l-ar fi ajutat pe Dragnea să fraudeze referendumul de pe 29 iulie organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Potrivit DNA, 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj sunt cercetaţi penal pentru complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători.

În cazul acestora „există indicii temeinice şi probe” care demonstrează că în ziua referendumului „au înlesnit falsificarea semnăturilor unor alegători pe lista permanentă şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot faţă de cele votate de alegători, corespunzător aceluiaşi număr de semnături falsificate”, subliniază anchetatorii. 

Alte 18 persoane sunt acuzate că ar fi dat declaraţii false pentru a fi acreditate la secţiile de votare ca observatori din partea unei organizaţii nonguvernamentale, deşi au calitatea de membri USL. 

„În zilele de 19, 20, 21 iulie 2012, ceilalţi 18 învinuiţi din prezentul dosar penal au completat olograf şi au semnat câte o declaraţie de neapartenenţă politică, în scopul acreditării ca observatori din partea Asociaţiei Ţara Noastră,  la referendumul din 29 iulie 2012. Deşi erau membri ai unui partid politic, în actele respective, depuse la Biroul Electoral Central, cei 18 învinuiţi au declarat, în mod mincinos, contrariul”, arată procurorii anticorupţie. 

Aceştia mai precizează că „în calitate de membri ai unei formaţiuni politice şi concomitent, de observatori la diferite secţii de votare din localităţi din judeţul Teleorman, cei 18 învinuiţi au comunicat, în fiecare oră, pe parcursul zilei de 29 iulie 2012, prezenţa la vot în secţiile respective, către numărul telefonic 1855, care era parte din sistemul IT controlat de Liviu Dragnea, învinuit în acelaşi dosar”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort