Video Diana Șoșoacă îl atacă pe George Simion la pomana porcului: „Vai, Simioane, cum ai lăsat scroafa asta agresată sexual! Nici șoricul n-a mai rămas de ea!”

0
Publicat:

Diana Șoșoacă, președintele S.O.S. România, a participat în Ajunul Crăciunului la o pomană a porcului, de unde a lansat un nou atac public la adresa liderului AUR, George Simion, dar și la adresa lui Călin Georgescu. Totul s-a întâmplat în cadrul unei transmisiuni live pe Facebook, presărată cu declarații controversate.

FOTO captură video Facebook

Europarlamentara S.O.S. România și-a început discursul folosind cuvinte jignitoare la adresa liderului AUR.

„Domnu' Simion, uitați scroafa pe care o agresați dumneavoastră sexual (...) Domnul Vexler, vreți și dumneavoastră din scroafa agresată sexual de Simion, prietenul dumneavoastră? Ăla cu care ați semnat acordul? ”, a spus Diana Șoșoacă.

Sursa video: Facebook/Diana Iovanovici Șoșoacă- Oficial

Amintim că, în decembrie 2023, Diana Șoșoacă și George Simion s-au jignit într-un mod fără precedent la dezbaterile pe legea bugetului. Cei doi s-au certat chiar în fața tribunei plenului și s-a ajuns și la bruscări. Scandalul a escaladat după ce Șoșoacă a mers să-l filmeze pe Simion la tribuna plenului, i-a reproșat că e un mincinos și a plătit articole care să spună că s-au văzut la Viena. De asemenea, au fost și invective venite dinspre aceasta spre Simion. Apoi a avut loc un schimb de replici greu de imaginat pentru un legislativ din UE. „Te agresez sexual, scroafo!”, i-a transmis George Simion. Nici Șoșoacă nu s-a lăsat mai prejos. „Mă agresezi, tu, sexual, mă? Pe cine agresezi tu, sexual, mă? Nu ți-e rușine, bă violentule? Fătălăii de la AUR”.

În cadrul live-ului din Ajunul Crăciunului, aceasta a susținut că a încercat, fără succes, să unifice mișcarea suveranistă, afirmând că toate propunerile sale ar fi fost refuzate de George Simion. Potrivit acesteia, refuzul ar fi fost determinat de presupuse legături ale AUR cu PSD.

„Toate mișcările de unitate eu le-am făcut. Au fost refuzate de fiecare dată de George Simion și AUR. Și am spus că trec peste toată mizeria, dar nu, nu pot să trec pentru ceea ce făcut astăzi sau aseară la televizor, probabil când a avut emisiunea. A fost ultima încercare de unificare cu AUR vreodată. Este mult prea infiltrat de PSD, iar acordul semnat cu PSD-ul este mult prea prea mare”, a spus Șoșoacă.

În continuare, aceasta a folosit un limbaj dur la adresa adversarilor politici, susținând că S.O.S. România este atacat pentru pozițiile asumate în afara „sistemului”. „Ce ne reproșați, mă, nouă? Păi că suntem la fel ca PRM-ul și Vadim, pentru că toți ceilalți sunt ai sistemului, ce drăcului sunteți așa proști?”, a afirmat ea.

Într-un alt moment al live-ului, Diana Șoșoacă s-a apropiat de porcul sacrificat, parțial tranșat, reluând atacurile la adresa lui George Simion: „Vai, Simioane, cum ai lăsat scroafa asta agresată sexual! Nici șoricul n-a mai rămas de ea!”.

Totodată, șefa S.O.S. România l-a vizat și pe Călin Georgescu, adresându-se unui membru al partidului prezent la eveniment. „Ia ziceți domnule Amititeloaie, de câte ori a încercat să distrugă SOS domnul Georgescu? Câte puciuri am avut făcute de el?”, a întrebat Șoșoacă, primind ca răspuns: „E un trecut care nu poate fi uitat așa ușor”.

Diana Șoșoacă a transmis un mesaj și către membrii AUR, îndemnându-i să se delimiteze de conducerea partidului. „Uniți-vă, bă, voi cu Alexandreasca, femeia PSD-ului”, a spus aceasta.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online