CSM, după întâlnirea de la Cotroceni, pe tema pensiilor magistraților: Discuțiile „nu au condus la o soluție agreată de toți participanții”

0
Publicat:

Discuțiile purtate la Cotroceni, la inițiativa președintelui Nicușor Dan, pentru a identifica soluții privind pensiile magistraților, „nu au condus la o soluție agreată de toți participanții”, a transmis CSM într-un comunicat.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele a purtat joi discuții cu vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-ministrul României și cu liderii coaliției de guvernare. Potrivit CSM, întâlnirea nu s-a încheiat cu soluții optime care să asigure „o abordare echilibrată și care să corespundă exigențelor subliniate constant de Curtea Constituțională”. 

Reprezentanții CSM au propus ca, pentru magistrați, ale căror pensii reprezintă 8,35% din totalul pensiilor de serviciu, să fie aplicată aceeași soluție ca în cazul celorlalți beneficiari de pensii speciale. Asta ar însemna ca pensiile nete ale magistraților să fie mai mici decât ultimul salariu net din perioada de activitate. Reprezentanții CSM au subliniat că nu cer pensii mai mari decât veniturile din muncă, iar situațiile de acest fel au fost deja corectate prin Legea nr. 282/2023.

CSM a mai transmis că măsurile propuse pentru magistrații activi nu presupun bani suplimentari de la buget, ci doar o redistribuire a resurselor existente, pentru a acoperi lipsa de personal și volumul mare de muncă.

În ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), CSM a precizat că România și-a îndeplinit obligațiile privind pensiile de serviciu, iar Comisia Europeană a confirmat acest lucru încă din 2024. 

CSM subliniază acest lucru, deși reprezentanții coaliției de guvernare au afirmat de mai multe ori că, dacă legea nu va fi adoptată până pe 28 noiembrie, România va pierde 231 de milioane de euro din PNRR.

Miercuri, Nicușor Dan a participat la o întâlnire de peste trei ore la Palatul Cotroceni cu liderii Coaliției și reprezentanții magistraților, care s-a încheiat fără o concluzie clară, în ciuda încercărilor de a ajunge la un consens privind pensiile speciale.

Magistrații au cerut ca pensia să reprezinte 65% din salariul brut, un procent care ar duce la venituri mai mari decât cele prevăzute în varianta propusă de Guvern. În plus, aceștia solicită o perioadă de tranziție mai lungă, în care să se aplice gradual noile reguli.

În timpul discuțiilor, liderii Coaliției s-au arătat dispuși să negocieze perioada de tranziție, care ar putea ajunge între 15 și 17 ani, însă nu au acceptat modificarea cuantumului pensiei. Executivul insistă ca nivelul acesteia să rămână la 70% din salariul net. Negocierile s-au blocat aici.

Reprezentanții magistraților au venit cu exemple din alte state europene, unde pensiile pentru judecători și procurori ar fi mai mari, pentru a-și susține poziția.

De asemenea, în cadrul discuției, premierul Ilie Bolojan a întrebat reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii dacă vor emite într-un termen rezonabil avizul necesar pentru proiectul de lege, însă CSM nu a oferit garanții, precizând că va analiza situația după ce actul normativ va fi transmis.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”