Copilul de doi ani, aflat în moarte cerebrală după ce a fost operat la Spitalul Judeţean Constanţa, a decedat

0
Publicat:

Băieţelul de doi ani şi jumătate aflat în moarte cerebrală după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a decedat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, a anunțat, duminică, avocatul familiei.  

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța FOTO Facebook

”Cu profundă durere vă aducem la cunoștință că Denis, băiețelul de doar 2 ani și jumătate, aflat în moarte cerebrală, s-a stins din viață în cursul nopții trecute. Familia traversează un moment extrem de greu și a fost nevoită să suporte, în această perioadă, cheltuieli semnificative, care vor continua și în zilele următoare”, a transmis avocatul familiei, Ghiulfer-Aisun Ismail, pe pagina sa de socializare.

Anunțul tragic vine după ce familia unui copil de doi ani și cinci luni a acuzat cadrele medicale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța de îngrijiri medicale necorespunzătoare, după ce micuțul a fost operat pentru volvulus intestinal. Potrivit familiei, starea copilului s-a agravat ulterior, a ajuns la septicemie și disfuncție multiplă de organe, ajungând în cele din urmă în moarte cerebrală.

Rudele copilului au declarat pentru publicația locală Ziua de Constanța că, în noaptea de 17 spre 18 decembrie 2025, micuțul avea dureri abdominale severe. Acesta a fost dus de urgență la Spitalul Județean Constanța, unde, după câteva ore de investigații, a fost diagnosticat cu volvulus intestinal cu necroză. Intervenția chirurgicală a avut loc a doua zi, în jurul prânzului.

După operație, starea de sănătate a copilului s-ar fi deteriorat rapid, fiind complicată de septicemie și disfuncție multiplă de organe. Familia susține că, timp de trei zile de la intervenția chirurgicală, copilul nu ar fi fost consultat de un medic neurochirurg, iar în weekend nu ar fi fost văzut de medicul de gardă timp de aproximativ 24 de ore. De asemenea, apropiații acuză întârzierea transferului către un spital de pediatrie specializat.

Conform relatărilor familiei, în data de 21 decembrie 2025, copilul a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București. Aici, investigațiile imagistice au indicat edem cerebral sever, blocarea fluxului sanguin la nivelul creierului, pneumotorax și insuficiență multiplă de organe. Ulterior, analizele au confirmat instalarea morții cerebrale.

Amintim că, de asemenea, o fetiţă de şase ani a intrat în moarte cerebrală după ce a fost operată de apendicită la Spitalul Judeţean Constanţa, fiind internată în prezent la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au anunţat că au demarat o anchetă internă în aceste cazuri.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele