Călin Georgescu, față în față cu Horațiu Potra la Curtea de Apel București. Cei doi, la un pas de procesul pe fond

0
Publicat:

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, mercenarul Horațiu Potra, fiul și nepotul acestuia, precum și ceilalți inculpați din dosar, acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale și de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, vor fi aduși miercuri la Curtea de Apel București.

Călin Georgescu/FOTO: Mediafax

Un judecător va analiza probele și înscrisurile depuse pentru a stabili dacă poate începe judecarea pe fond a cazului, scrie News.ro.

„Încuviinţează cererea formulată de inculpatul Potra Horaţiu privind depunerea la dosar a unui memory stick Hama USB 3.0. 64 GB, care conţine două înregistrări video, precum şi cererea de emitere a unei adrese către Poliţia Locală Mediaş.

Emite adresă către Primăria Municipiului Mediaş - Direcţia Poliţia Locală pentru a comunica dacă s-a solicitat organelor de poliţie deplasarea la adresa din municipiul Mediaş, (...) la data de 09.12.2024, în caz afirmativ urmând a fi înaintate înscrisurile întocmite şi constatările organelor de poliţie locală”, se arăta în soluţia pe scurt a judecătorului de cameră preliminară, din 22 decembrie 2025.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a încuviințat cererea lui Horaţiu Potra privind audierea unui martor asistent la percheziţia din 26 februarie 2025 la adresa din Mediaş a acestuia şi a dispus citarea martorului pentru următorul termen stabilit în cauză, în vederea audierii.

Judecătorul a respins alte solicitări ale lui Potra sau ale altor inculpați în cauză.

Amintim că luni, 19 ianuarie, Înalta Curte a decis ca Horațiu Potra să rămână în arest preventiv. Instanța supremă a înlocuit arestarea preventivă cu arestul la domiciliu în cazul lui Dorian și Alexandru Cosmin Potra, fiul și nepotul mercenarului.

Decizia instanței este definitivă.

Cei trei au fost arestați în noiembrie 2025 pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive.

După anularea alegerilor, Georgescu s-a întâlnit cu Potra „în condiţii de clandestinitate”

Potrivit procurorilor, în contextul hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale din România, în dimineața de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu s-a întâlnit, la un complex de echitație din Ciolpani, județul Ilfov, „în condiții de clandestinitate”, cu mercenarul Horaţiu Potra.

Tot potrivit procurorilor, în cadrul întâlnirii de la Ciolpani, cei doi  au discutat un plan conform căruia mercenarul şi persoane din anturajul său, cu pregătire militară, urmau să desfăşoare ”acțiuni violente cu caracter subversiv”, pentru a deturna manifestațiile pașnice de la vremea respectivă.  

Procurorii susțin că, prin contacte cu o organizație radical-naționalistă și mesaje considerate alarmiste și manipulatoare către susținători, Călin Georgescu ar fi întărit intențiile infracționale ale lui Horațiu Potra.

Acesta din urmă ar fi organizat un grup paramilitar de 21 de persoane care urma să se deplaseze spre București pentru a deturna proteste pașnice în acțiuni violente, cu scopul de a împiedica exercitarea puterii legitime și de a modifica ordinea constituțională, punând astfel în pericol siguranța națională.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, poliţiştii au făcut filtre în zona localităţilor Baloteşti-Săftica, din judeţul Ilfov, şi Măneşti şi Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, precum şi în Capitală, oprind şi controlând maşinile, în interiorul cărora s-au găsit cuţite tip briceag, pumnale, cuţite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare şi cozi de topoare, pistoale şi materiale pirotehnice din categoria celor mai periculoase, cu potential de a produce explozii puternice care ar fi putut provoca pagube imense, răni grave şi deces.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu