Ministrul Educaţiei: Pe 15 februarie, Ziua Naţională a Lecturii, programul va fi modificat în toate şcolile pentru activităţi de lectură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, printr-un comunicat, că a decis ca marţi, 15 februarie 2022, programul să se modifice în toate şcolile astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 şi la ora 14:00, învăţătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.

Cîmpeanu afirmă că, începând din acest an, România are o Zi Naţională a Lecturii, iar într-o ţară în care sub 10% dintre cetăţeni cumpără o carte pe an, rolul şcolii devine esenţial.

„Începând din acest an, România are o Zi naţională a lecturii! Într-o ţară în care sub 10% dintre cetăţeni cumpără o carte pe an, rolul şcolii devine esenţial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide.Lectura construieşte legături profunde şi statornice în minţile tuturor, fie copii sau adulţi”, transmite ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu anunţă că amdecis, în calitate de ministru al Educaţiei, ca marţi, 15 februarie 2022, în toate şcolile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 şi la ora 14:00, învăţătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.  

„În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca şcolară o carte şi, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru.  Obiectivul activităţii este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text. Unităţile de învăţământ pot organiza activităţi de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19.”, mai spune ministrul. 

Sorin Cîmpeanu invită bibliotecile locale, judeţene şi/sau metropolitane să deruleze activităţi de prezentare a propriilor servicii, de obţinere a unui permis de bibliotecă, de colectare şi donaţie de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităţilor de învăţământ;  

„Recomandăm asociaţiilor, fundaţiilor nonprofit, societăţilor de gestiune a drepturilor de autor, cu experienţă în derularea de activităţi educaţionale, să susţină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă şi/sau ilustrare de carte, discuţii şi dezbateri pe teme literare sau alte programe similare; . Încurajăm şcolile să ofere editurilor şi librăriilor, la cerere şi în măsura disponibilităţii, spaţii cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative şi/sau recreative, adecvate vârstei elevilor”, se mai arată în comunicat. 

Ministrul spune că, totodată, unităţile de învăţământ sunt invitate să popularizeze evenimentele asociate Zilei lecturii în presa locală şi naţională, dar şi în mediul online.  

Seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a Lecturii se va deschide oficial în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, marţi, 15 februarie, ora 10:00, cu mesajele reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale, ale miniştrilor Educaţiei şi Culturii, ale Academiei Române, ale Primăriei Municipiului Bucureşti, precum şi ale altor instituţii preocupate de promovarea lecturii. 

De asemenea,  în întreaga ţară se vor organiza manifestări nu doar în şcoli, ci şi la bibliotecile locale.  Motto-ul acestui an este: ”Citim împreună!”

La începutul anului, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care instituie ziua de 15 februarie, ca Ziua naţională a lecturii.

Legea prevede că muzeele, bibliotecile publice şi instituţiile cu atribuţii în domeniul educativ şi culturii acordă asistenţă de specialitate şi monitorizează manifestările organizate cu ocazia Zilei naţionale a lecturii, care au ca scop încurajarea lecturii în rândul populaţiei.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete