Ministerul Educaţiei: există varianta înlocuirii tezei cu o evaluare, care să nu aibă ponderea acesteia şi să fie notată normal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tezele din primul semestru al anului şcolar ar putea fi înlocuite de o evaluare

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Luminiţa Barcari, a anunţat că exista varianta înlocuirii tezei cu o evaluare, dar care să nu aibă aceeaşi pondere, ci aceasta să fie notată normal, dar că o decizie în acest sens urmează să fie luată în perioada următoare.

Luminiţa Barcari a fost întrebată, luni, într-o conferinţă de presă, dacă a fost luată vreo decizie legată de susţinerea tezelor, precizând că elevii ale căror unităţi de învăţământ se află în scenariul verde şi galben pot da normal această evaluare.

“Pentru şcolile care funcţionează în scenariul verde, nu se pune problema, această evaluare sumativă, lucrare scrisă la disciplina respectivă, poate fi dată în condiţii normale, aşa cum se susţinea şi pănă acum. În scenariul galben, evident, în momentul în care se întorc în şcoală elevii care au învăţat online pot susţine această lucrare scrisă, bineînţeles cu acelaşi tip de itemi folosiţi pentru cealaltă jumătate de clasă”, a explicat secretarul de stat.

Luminiţa Barcari a menţionat că probleme apare în şcolile aflate în scenariul roşu.

“Problema se pune acolo unde copiii sunt în scenariul roşu. Noi, într-adevăr, ne-am gândit să organizăm webinare în care să accentuăm pe tipuri de evaluare, adică profesorii să înveţe pe la cei mai experimentaţi cum ar putea să evalueze în mediul online. De aceea varianta este ori să mergem în continuare pe evaluare sumativă, pe teză, prima variantă, iar doi, să înlocuim teza, pentru că nu putem aplica în mod discriminatoriu ori dă toată lumea teză, ori nu dă nimeni”, a afirmat Barcari.

Ea a explicat că dacă teza va fi înlocuită cu o altă lucrare aceasta va avea o pondere normală, nu 25% din medie.

“Deci ori să înlocuim acest tip de evaluare scrisă, conform regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu evaluare sumativă, dar care să fie notată, normal, nu să aibă ponderea pe care o are teza în mod normal, 25% din medie. Bineînţeles există şi varianta eliminării tezei şi înlocuire cu această evaluare sumativa. Acesta sunt variantele şi în funcţie de cei care ne vor răspunde sau de modalitatea prin care noi considerăm că ar putea fi făcută evaluarea, vom lua o decizie şi vă spun nu este o decizie simplă că până la urmă elevul trebuie să fie evaluat, dar în acelaşi timp trebuie să aibă şanse egale la o evaluare corectă şi obiectivă”, a mai afirmat Luminiţa Barcari.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani