Deca: Numărul incidentelor violente în școli a crescut după pandemie. Ce măsuri propune

0
Publicat:

După pandemie a crescut numărul de acte violente în școli, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca. În același timp, aceasta spune că se ia în calcul modificarea legislației.

Ligia Deca / Foto: UN Photos

Deca a precizat că de când a preluat mandatul de ministru al Educației a sesizat o serie de incidente violente în școli.

„Din momentul în care am preluat mandatul, am sesizat o serie întreagă de incidente. După pandemie a crescut din nou numărul de incidete de violenţă şcolară. Încă de atunci am luat legătură cu Ministerul Familiei, care înglobează Autoritatea pentru Protecţia Copilului, am discutat cu MAI-ul care are acea direcţie de siguranţă şcolară şi lucrăm la o procedură între cele trei instituţii, şcoală-DGASPC şi Direcţia de Siguranţă Soclara în aşa fel încât să fie mult mai prompt tratate cazurile de violenţă în şcoli”, a spus ea în cadrul unei vizite pe care a facut-o la Timişoara, potrivit News.ro.

Tot ea a subliniat că „este important să avem un climat de combatere a violenţei în şcoli, nu cred că este un climat în care vina aparţine unei părţi sau alteia, cred că este rolul nostru, al tuturor, să combatem aceste fenomene de violenţă în şcoli, şi prin proceduri mai clare, cine greşeşte, trebuie să plătească, însă în acelaşi timp garantând drepturile constituţionale ale tuturor actorilor implicaţi. Dreptul la educaţie e un drept garantat. Trebuie să vedem ce se întâmplă când avem astfel de cazuri, că cele mediatizate, cum reuşim că drepturile individuale să nu afecteze drepturile celorlalţi”.

Colaborare cu Asociaţia Psihologilor din România

Ministra a menționat că are o colaborare bună cu Asociaţia Psihologilor din România și că lucrează la un plan de prevenție.

„Lucrăm împreună cu ei la un plan de prevenţie care să însemne insclusiv campanii de conştientizare. De altfel, Ministerul Educaţiei a şi lansat încă de anul trecut o campanie numită "Nu sunteţi singuri", în ideea în care fiecare actor din şcoală să simtă că are unde să meargă, atunci când avem asemenea cazuri. De asemenea, avem o strategie de educaţie parentală, care a ieşit din dezbatere publică, urmează să fie finalizată împreună cu specialiştii şi să poată fi lansată pentru a putea fi şi susţinută cu fonduri. Trebuie să putem şi prin şcoli să ne apropiem familiile. Adică într-adevăr valorile se transmit şi în familie, şi în şcoală. Iar în ceea ce priveşte prevenţia, cred că este important că toţi specialiştii, să avem echipe multidisciplinare. Avem nevoie şi de psiholog, şi de consilier şcolar, şi de poliţişti, şi de cadre didactice care să aibă competenţele profesionale pentru a gestiona astfel de situaţii de conflict”.

Legat de pârghiile pe care le au profesorii pentru a arăta că au o autoritate față de elevi, Ligia Deca a arătat că „Există o serie de pârghii legale, dar cred că este foarte important ca fiecare cadru didactic să ştie cine are responsabilitatea când se întâmplă un astfel de incident, să ştie către cine merge, care sunt sancţiunile, că este protejat. Şi aici este foarte important, apropo de statutul cadrelor didactice, cred că este esenţial modul în care le arătăm apreciere, atât în ceea ce priveşte dialogul cu familiile sau în şcoală, cât şi în ceea ce priveşte modul în care finanţăm sistemul educaţional. Este foarte important ca dascălii să îşi recapete locul pe care trebuie să îl aibă în societate. Până la urmă, ei sunt cei care formează generaţiile viitoare şi trebuie să aibă acest statut protejat”.

Obiecte interzise în școli

Când vine vorba de obiectele interzise aduse de elevi în școli, Ligia Deca a precizat că „Nu poate face percheziţie paznicul sau un profesor în şcoală. Trebuie să fie autorităţi care au acest drept, jandarmii, poliţiştii”. Tot ea a spus că „Multe dintre şcoli au pază asigurată de autoritatea publică locală. Problema pe care o aveam, apropo de introducerea obiectelor interzise în şcoli este legată de legislaţia specifică” și că a discutat cu colegii din Guvern, cu Ministerul Juștișiei și MAI pentru a se vedea „dacă este nevoie de modificări legislative în aşa fel încât, când avem de exemplu o suspiciune de obiect interzis să se poată demara mai rapid o verificare în acest sens pentru a nu există pericole în interiorul şcolii”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie