VIDEO Mitt Romney provine dintr-o familie pe care el a criticat-o: asistată social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul milionar republican la Casa Albă, Mitt Romney, a avut cuvinte dure la adresa celor care beneficiază de ajutor social, însă şi tatăl lui s-a numărat printre aceştia, în 1912,  atunci când a fugit împreună cu familia din Mexic, pentru a scăpa de revoluţia de acolo.

Astfel a ajuns să beneficieze de pe urma unui fond de 100.000 de dolari înfiinţat de Congres pentru a-i ajuta pe refugiaţii care şi-au pierdut casele şi bunurile.

Acesta ar putea fi fondul la care a făcut referire mama lui Mitt Romney, Lenore, într-un interviu din 1962, ce a ajuns în atenţia presei în urma comentariilor făcute de candidatul american cu privire la 47% din electoratul american, descris ca „victime dependente de guvern“, care refuză să-şi asume o „responsabilitate personală pentru propria viaţă“.

Preşedintele John F. Kennedy era la Casa Albă în 1962, când mama actualului candidat republican la preşedinţie acorda un interviu în numele soţului ei, George, care candida la funcţia de guvernator al statului Michigan. 

Jurnalistul Andrew Kacinski a postat înregistrarea respectivă pe 7 septembrie, înainte de apariţia comentariilor controversate ale lui Mitt Romney pe Youtube legate de susţinătorii lui Obama. Kacinski descrie interviul ca o reclamă.

George Romney s-a născut într-o familie din Mexic şi a văzut declinul financiar al acesteia încă de când era copil. A devenit bogat mai târziu şi a fost director executiv la American Motors. 

 Acest eveniment l-a determinat pe reporterul interviului din 1962 să o întrebe pe doamna Romney în ce relaţii este soţul ei cu oamenii de rând, având în vedere poziţia socială ocupată.

„Am fost proprietarii casei noastre doar în ultimii patru ani. George a fost un refugiat din Mexic. A primit ajutor social în primii ani de viaţă, iar această ţară minunată i-a oferit oportunităţi.

Familia lui a fost săracă, iar George a trăit timp de un an doar cu cartofi. A devenit ce este în prezent pentru că a trebuit să lucreze pentru fiecare bănuţ pe care-l are de când avea 12 ani“, declara ea în interviu.

Faptul că mama candidatului republican la preşedinţie a menţionat despre asistenţa socială primită de soţului ei în copilărie, ca parte a campaniei electorale, a arătat cât de mult a evoluat naţiunea în ceea ce priveşte bunăstarea, din 1960 până în prezent. George Romney a câştigat alegerile guvernamentale din 1962, fiind primul mandat dintre cele trei pe care le-a dobândit de-a lungul carierei politice.

Străbunicul candidatului republican Mitt Romney, Miles, a fost îndemnat de către oficialii mormoni, la sfârşitul anilor 1880, să meargă în Mexic pentru a întemeia o colonie unde aceştia să poată practica poligamia, departe de hărţuirile autorităţilor americane. Acolo s-au născut bunicul şi tatăl lui Mitt Romney, într-o familie mormonă prosperă.

În 1915, George (5 ani pe atunci) şi familia sa au fugit împreună cu alte mii de mormoni în SUA, alungaţi de mexicanii rebeli, abandonând toată bogăţia pe care o deţineau. 

„Din fericire pentru familia Romney, guvernul Statelor Unite, care l-a urmărit cândva pe Miles din cauza poligamiei sale, i-a ajutat acum pe ei şi pe ceilalţi mormoni din ţară. Congresul a stabilit un fond economic de 100.000 de dolari ce a fost folosit pentru cazarea şi hranirea celor exilaţi.

Iniţial, întoarcerea lui Gaskell Romney (bunicul) în SUA era temporară, el urmând să se întoarcă în coloniile din Mexic, atunci când deveneau sigure. Au mers în Los Angeles şi nu au mai ajuns să se întoarcă în Mexic, decât în vizită. Dacă s-ar fi întors, Mitt Romney nu ar mai fi ajuns să candideze pentru preşedinţia Statelor Unite“, scrie în biografia „Adevăratul Romney“. 

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa