Val de sinucideri în Marina SUA. Patru militari din aceeași bază au murit în câteva săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei patru militari efectuau serviciul la Centrul Regional de Mentenanță (MARMC) a navelor militare din Norfolk, Virginia, au precizat oficiali militari.

Mulți marinari americani au nevoie de consiliere psihologică Foto: Arhivă

Este cel mai recent val de sinucideri din 2022 fapt care a stârnit îngrijorări cu privire la starea de sănătate mintală a marinarilor americani, potrivit NBC News.

Kayla Arestivo, un psiholog autorizat care a mers la MARMC pentru a-i ajuta pe marinarii din unitate s-a declarat uluită de deznădejdea care domnea în această unitate. Problemele personale cu care s-au confruntat mulți dintre marinari au fost alimentate de lipsa consilierii psihologice și de indiferența superiorilor, susține un marinar sub protecția anonimatului.

„O parte a problemei este conducerea toxică. Marinarii au subliniat imediat acest lucru”, a spus Arestivo.

În baza militară lucrează 3.000 de oameni, dar mulți sunt pe perioadă determinată din cauza stresului sau a dizabilităților mintale sau fizice, a adăugat psihologul.

Kody Lee Decker, 22 de ani, era specialist în electronică și se afla în serviciu limitat din cauza unor probleme de sănătate mintală când și-a luat viața, pe 29 octombrie, a declarat un coleg al acestuia.

Problemele lui au început în 2020, în timp ce se afla pe nava USS Bataan și trebuia să facă față unei conduceri toxice. Psihicul lui s-a deteriorat și mai mult după transferarea la MARMC, în august, unde problemele au fost similare și nu a primit niciun fel de ajutor.

O săptămână mai târziu, pe 5 noiembrie, un alt militar, Cameron Armstrong, 22 de ani, s-a sinucis, a declarat mama acestuia. Cameron se afla la finalul contractului său de 4 ani cu Marina SUA și-i mărturisise mamei sale că se simțea deprimat. „Nu am crezut că este atât de rău. Nu știu prin ce trecea, dacă a ajuns la acest gest”, a spus ea.

Alți doi marinari s-au sinucis în 14, respectiv 26 noiembrie. Acest val de sinucideri în rândul Marinei americane vine la câteva luni după ce, în aprilie, trei marinari mobilizați pe portavionul USS George Washington s-au sinucis în decurs de o săptămână.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort