Trump, despre panica bursieră: „Uneori trebuie să iei un tratament pentru a te vindeca. Toţi sunt disperaţi să ajungă la un acord”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump a vorbit duminică, 6 aprilie, despre panica bursieră cauzată de noile sale taxe vamale, pe care a comparat-o cu „un tratament” destinat să vindece bolile economiei americane.

Tarifele lui Donald Trump Foto: Profimedia

Uneori trebuie să iei un tratament pentru a te vindeca", le-a declarat preşedintele Statelor Unite jurnaliştilor la bordul avionului prezidenţial Air Force One, în timp ce indicii bursieri se îndreptau spre o nouă scădere luni, 7 aprilie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Întors la Washington, după un weekend petrecut la reşedinţa sa Mar-a-Lago, în Florida, preşedintele american a fost întrebat despre prăbuşirea pieţelor financiare de când a anunţat taxe vamale de cel puţin 10% la toate importurile americane.

El a asigurat că ţara sa este „mult mai puternică" de la anunţul făcut miercuri cu privire la aceste măsuri şi a subliniat că scăderea pieţelor nu a fost o dorinţă deliberată din partea sa.„Dar vreau să rezolvăm deficitul pe care îl avem cu China, cu Uniunea Europeană şi cu alte ţări", a spus Trump, adăugând: „Nu vreau nicio cădere (pe nicio piaţă). Dar uneori trebuie să iei un tratament pentru a te vindeca", a spus el, referindu-se la dependenţa economiei americane de importuri.

Liderul de la Casa Albă consideră că tarifele sunt: „singura modalitate de a rezolva această problemă". Trump a mai susținut că a vorbit în weekend „cu mulţi europeni, asiatici, din întreaga lume. Toţi sunt disperaţi să ajungă la un acord".

Întrebat despre posibilitatea de a negocia o zonă fără taxe vamale cu Europa, aşa cum a sugerat consilierul său Elon Musk, Donald Trump a reiterat că, în opinia sa, „Europa a făcut avere pe spatele nostru şi ne-a tratat foarte rău".

Ei vin la masa (negocierilor). Vor să discute, dar nu va fi nicio discuţie până când nu ne vor da mulţi bani anual", a precizat acesta.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente