SUA ezită în abordarea faţă de Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. Biden şi Xi Jinping nu au atins subiectul în timpul întâlnirii virtuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO:  Shutterstock - 17 martie 2021: Activiştii uiguri protestează în faţa Casei Albe faţă de genocidul împotriva poporului lor în China, cerând administraţiei Biden să boicoteze Jocurile Olimpice din 2022

Administraţia Biden încă analizează modul în care va aborda viitoarele Jocuri Olimpice de iarnă de la Beijing. Nu este exclusă posibilitatea unui boicot diplomatic, însă nu s-a ajuns la o concluzie finală, au declarat marţi oficiali familiarizaţi cu această chestiune, informează CNN.

Subiectul nu a fost atins în timpul întâlnirii virtuale de luni dintre preşedintele Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping, au declarat oficiali americani după întâlnire.

The Washington Post relata marţi că este de aşteptat ca Biden să aprobe în curând o recomandare de a nu trimite oficiali americani la jocuri. În mod obişnuit, Casa Albă trimite o delegaţie la ceremoniile de deschidere şi de închidere.

Parlamentari democraţi şi republicani, inclusiv preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, au pledat pentru un astfel de boicot diplomatic în semn de protest faţă de încălcările drepturilor omului din China. Unii republicani au mers mai departe, insistând ca nici sportivii americani să nu participe.

Săptămâna trecută, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că SUA şi aliaţii poartă "discuţii active" cu privire la modul de abordare a viitoarelor Jocuri Olimpice de iarnă din China.

SUA se numără printre mai multe ţări care au acuzat China de comitere de genocid  împotriva populaţiei uigure şi a altor grupuri etnice majoritar musulmane din regiunea nord-vestică Xinjiang. Cele mai importante grupuri americane pentru drepturile omului, Amnesty şi Human Rights Watch, au publicat rapoarte în care acuză China de crime împotriva umanităţii.

China neagă toate acuzaţiile de încălcare a drepturilor omului în Xinjiang, susţinând că sistemul său de lagăre de „reeducare" este menit să combată separatismul şi militantismul islamist din regiune.

Jocurile Olimpice de Iarnă vor începe pe 4 februarie la Beijing şi vor dura până pe 20 februarie. Când a fost întrebat care este data limită la care SUA şi alte ţări trebuie să ia o decizie, Blinken a evitat să răspundă. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026