SUA au impus sancțiuni asupra altor șase nave venezuelene, la doar o zi după confiscarea unui petrolier al aceluiași stat

0
Publicat:

SUA a impus noi sancţiuni împotriva altor şase nave despre care afirmă că transportă petrol din Venezuela, la o zi după ce a confiscat un petrolier, în largul coastei acestei țări.

Petrolierul capturat de SUA FOTO: X

De asemenea, au fost impuse sancţiuni asupra unora dintre rudele preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro şi asupra unor afaceri asociate cu ceea ce Washingtonul numeşte regimul său ilegitim.

Secretarul de presă al Casei Albe Karoline Leavitt a declarat jurnaliştilor că nava confiscată, numită Skipper, a fost implicată în ”transportul ilicit de petrol” şi va fi dusă într-un port american, scrie BBC.

Caracasul a descris acest gest ca un act de ”piraterie internaţională”.

Acesta marchează o escaladare în campania de presiuni ale SUA împotriva lui Maduro, care a dus la moartea a zeci de persoane în atacuri asupra unor nave despre care se susţine că transportau droguri din Venezuela. În ultimele luni, nave de război americane au fost trimise în regiune.

Administraţia Trump a acuzat Venezuela că direcţionează narcotice în SUA. Venezuela – unde se află unele dintre cele mai mari rezerve de petrol confirmate – a acuzat, la rândul său, Washingtonul că încearcă să îi fure resursele. Maduro a promis, miercuri, că Venezuela nu va deveni niciodată „o colonie pentru petrol”.

Însă secretarul de presă al Casei Albe le-a declarat, joi, reporterilor, că SUA este angajată atât „să oprească fluxul de droguri ilegale” în ţară, cât şi să impună sancţiuni.

Ea a refuzat să spună dacă SUA plănuieşte să confişte alte nave care transportă petrol din Venezuela.

„Nu vom sta să ne uităm cum nave sancţionate navighează pe mări cu petrol pentru piaţa neagră, ceea ce va alimenta narco-terorismul unor regimuri rebele şi ilegitime din întreaga lume”, a spus Leavitt.

Ea a adăugat că SUA intenţionează să confişte petrolul de la bordul navei Skipper, după procedura legală necesară.

Leavitt a mai afirmat că Trump nu ar fi îngrijorat ”deloc” să audă că preşedintele rus Vladimir Putin l-a sunat mai devreme în cursul zilei pe Maduro pentru a oferi sprijinul Moscovei ”în faţa presiunii externe în creştere”.

Secretarul Trezoreriei SUA Scott Bessent a declarat ulterior că impunerea de sancţiuni împotriva a trei nepoţi ai soţiei lui Maduro, alături de firme şi nave, va trata ”controlul dictatorial şi brutal” al liderului.

Într-o postare pe X, el a afirmat că administraţia Trump ”trage la răspundere regimul său şi cercul său de prieteni şi firme pentru infracţiunile sale continuate”.

Miercuri, Casa Albă a făcut publice imagini video dramatice din timpul raidului în care soldaţi în camuflaj coboară pe Skipper dintr-un elicopter şi merg pe punte, cu armele scoase.

Guvernul venezuelean a denunţat ferm confiscarea, Maduro afirmând că SUA ”a răpit echipajul” şi ”a furat” nava.

”Ei au semnalat o nouă eră”, a afirmat preşedintele venezuelean, joi, într-un discurs: ”Era pirateriei navale criminale în Caraibe”.

Ministrul de Interne, Diosdado Cabello, a numit SUA ”criminali, hoţi, piraţi” şi a adăugat că acesta este modul în care ţara a ”pornit războaie peste tot în lume”.

Departamentul Trezoreriei din SUA a sancţionat nava Skipper în 2022, a relatat CBS, pentru presupusa implicare în contrabanda cu petrol care a generat venituri pentru Hezbollah şi Garda Revoluţionară Islamică Forţe Quds.

SUA şi-a întărit prezenţa militară în Marea Caraibelor, care se învecinează la nord cu Venezuela, în zilele dinaintea raidului.

Aceasta a implicat mii de trupe şi ca USS Gerald Ford – cel mai mare portavion din lume – să fie poziţionat la o distanţă de tragere de Venezuela.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?