O sinucidere aparentă zguduie CIA-ul în plin scandal cu Senatul american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oficial de rang înalt al CIA a decedat în condiţii suspecte, după ce s-a aruncat de pe o clădire din nordul statului Virginia. Anchetatorii urmează pista sinuciderii, însă moartea sa rămâne învăluită în mister, potrivit unor surse apropiate agenţiei americane.

Purtătorul de cuvânt al Agenţiei Centrale Americane, Christopher White, a confirmat decesul oficialului, însă nu şi locul tragediei, menţionând că nu este vorba de sediul central al CIA din Virginia.

„Putem confirma că a existat un incident fatal la o clădire în care agenţia îşi desfăşoară activitatea, dar nu este vorba de sediul central“, a declarat White pentru publicaţia Washington Free Beacon. „Persoana a fost transportată la spitalul local unde a decedat din cauza rănilor. Din motive de securitate şi din respect pentru familie, nu vom oferi presei niciun fel de alte informaţii despre incident“, a mai spus purtătorul de cuvânt al Agenţiei.

O sursă apropiată CIA a dezvăluit pentru publicaţia Washington Free Beacon că bărbatul care a murit era managerul unui department, iar moartea sa a survenit după ce acesta s-a aruncat de la etajul cinci al unei clădiri din districtul Fairfax, Virginia.  

Mulţi angajaţi ai CIA lucrează în condiţii de stres major, însă stresul ridicat este o parte obişnuită a acestui tip de profesie. În interiorul Agenţiei Centrale Americane există în linii mari trei tipuri de angajaţi: analiştii de informaţii şi personalul adiacent, operatorii de servicii tehnice şi membrii serviciilor clandestine, în alte cuvinte elita spionilor.

CIA operează într-o serie de locaţii semi-secrete din ţară, în aflara sediului central din Virginia. Adiţional, există un număr mare de centre strict-secrete, folosite de ofiţerii serviciului clandestine, inclusiv celebrele „safe-houses“.

În ultimele luni, s-a declanşat o dispută aprigă între CIA şi Senatul american, din cauza investigaţiilor demarate de Comisia pentru Informaţii din cadrul Camerei superioare a SUA.

Senatoarea Diane Feinstein, preşedintele Comisiei pentru Informaţii, a declarat că CIA a blocat mai multe tentative din parte membrilor comisiei de a investiga condiţiile dure în care au fost interogaţi teroriştii după 11 septembrie 2001. Membrii comisiei au denunţat faptul că CIA-ul ascunde în mod deliberat computerele în care se află stocate informaţii despre procesele de interogaţie, blocând astfel bunul mers al anchetei. Comisia pentru Informaţii are mandatul necesar pentru a controla sediul central al CIA din nordul statului Virginia.

CIA-ul a negat acuzaţiile şi a lansat propria acuzaţie asupra Comisiei din Senat, afirmând că mai mulţi membri ai comisiei au sustras informaţii clasificate de la sediul Agenţiei, fără a respecta procedurile. Biroul de Investigaţii Federale a fost trimis să ancheteze posibila acuzaţie a CIA-ului, pentru a stabili daca membrii comisiei au sustras în mod ilegal documente CIA.

Congresul american presează celebrul serviciu american de informaţii să declasifice un raport de 6000 de pagini despre tehnicile de interogare, inclusiv tentativele de înec, folosite pentru a scoate informaţii de la teroriştii Al Qaeda capturaţi după atacurile din 11 septembrie 2001.

Problemele agenţiei nu se opresc aici, întrucât în timpul acestei săptămâni, Congresul a deschis o altă anchetă cu privire la rolul CIA în circumstanţele în care s-a produs atacul asupra Ambasadei SUA în Bengazi, Libia, la 11 septembrie 2012. Şeful misiunii diplomatice americane în Libia, Christopher Stevens, şi-a pierdut viaţa în acel atac, alături de alţi patru cetăţeni ai SUA.

CIA era prezent în Bengazi la acea vreme cu un număr relativ mare de agenţi, a căror activitate nu a fost făcută publică. Comisia urmăreşte o pistă conform căreia Agenţia ajuta miliţiile libiene să primească arme, care ulterior erau trimise rebelilor islamişti din Siria.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”