Noua strategie de securitate a SUA. Washingtonul rămâne un aliat important al NATO, dar își concentrează prioritățile pe securitatea internă și descurajarea Chinei

0
Publicat:

China nu mai este considerată de Pentagon drept amenințarea principală la adresa securității Statelor Unite, potrivit noii Strategii Naționale de Apărare publicate vineri de Departamentul Apărării al Statelor Unite. SUA vor continua să fie un pilon central al NATO și un partener important al Europei, însă își vor orienta eforturile în primul rând către apărarea teritoriului național. 

Președintele SUA, Donald Trump. FOTO: Profimedia

Documentul, care este actualizat o dată la patru ani, marchează o schimbare semnificativă în politica de apărare a Washingtonului.

Spre deosebire de strategia precedentă din 2022, care desemna China drept provocarea principală pe multiple domenii pentru securitatea americană, acum China devine a doua prioritate strategică, după securitatea internă, iar Pentagonul subliniază că nu urmărește „umilirea sau strangularea” Beijingului, ci descurajarea acestuia „prin forță, nu prin confruntare”. Obiectivul este menținerea unui echilibru de putere în regiunea Indo-Pacific.  

Taiwanul, insula autonomă revendicată de China, nu este menționată în noua versiune. Cu toate acestea, documentul precizează că SUA urmăresc să „împiedice pe oricine, inclusiv China, să ne domine pe noi sau pe aliații noștri”.

Documentul subliniază că Washingtonul își va menține rolul esențial în cadrul Alianței Nord-Atlantice, chiar dacă își va ajusta prezența militară pe continentul european. Deși Europa rămâne importantă, ponderea sa în economia globală este în scădere, iar aliații europeni sunt așteptați să își asume o parte mai mare din responsabilitatea pentru propria securitate, considerând că partenerii au beneficiat prea mult timp de protecția oferită de Statele Unite.

Noul document marchează o schimbare față de abordările anterioare, plasând securitatea teritoriului american și a emisferei vestice pe primul loc. Pentagonul precizează că va furniza președintelui opțiuni pentru a garanta accesul militar și comercial al SUA la zone strategice precum Groenlanda, Golful Mexicului și Canalul Panama, invocând inclusiv actualizarea principiilor Doctrinei Monroe.

Rusia este descrisă ca o „amenințare persistentă, dar gestionabilă” pentru flancul estic al NATO, iar strategia arată că aliații europeni trebuie să preia rolul principal în apărarea continentului și în sprijinirea Ucrainei, cu un sprijin mai redus din partea SUA.

Documentul acordă atenție și Orientului Mijlociu, menționând Iranul drept o sursă de instabilitate și descriind Israelul ca „un aliat model”, capabil să se apere cu sprijin limitat, dar esențial, din partea Statelor Unite.

Coreea de Nord este considerată o amenințare militară directă pentru Coreea de Sud, Japonia și chiar pentru teritoriul american, în contextul dezvoltării continue a capacităților sale nucleare și balistice.

Noua Strategie Națională de Apărare reflectă, în ansamblu, o dezvoltare a doctrinei de securitate care pune accentul pe protecţia propriului teritoriu „America First”, iar implicarea globală a SUA va fi mai selectivă și orientată pragmatic spre protejarea intereselor naționale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”